Şedinţă a Comitetului de Bazin Olt, cu ocazia Zilei Dunării
Miercuri, 3 iulie, la sediul ABA Olt, a avut loc o nouă şedinţă a Comitetului de Bazin. Cele mai importante puncte de pe ordinea de zi au fost referitoare la avizarea planului de amenajare a Bazinului Hidrografic Olt şi a planului de restricţii şi folosire a apei în perioadele deficitare. Întâlnirea a fost prilejuită de Ziua Dunării, ale cărei manifestări s-au desfăşurat în acest an sub sloganul „Fii activ pentru sturioni!”. Alături de Ion Stoenescu, directorul general al Administraţiei Bazinale de Apă Olt, la şedinţă au participat primarul interimar Ion Matei şi prefectul Mircea Nadolu. În prima parte a evenimentului, Ion Stoenescu a citit mesajul pe care Rovana Plumb, Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, a dorit să îl transmită cu ocazia Zilei Dunării. „Apa reprezintă o resursă regenerabilă, dar cu potenţial finit. Consider că avem datoria morală de a păstra bogăţia naturală a Dunării pentru generaţiile viitoare”, a evidenţiat Rovana Plumb în mesajul său. Printr-o altă comunicare trimisă la ABA Olt, directorul ANAR, Vasile Pintilie, şi-a exprimat punctul de vedere vizavi de pericolul cu care se confruntă în prezent speciile de sturioni. Morunul, nisetrul, păstruga, viza, cega şi şipul se află în primejdie în mare parte din cauza dispariţiei condiţiilor propice de creştere în habitatele modificate antropic. „Sturionul, specie fosilă, cu o valoare unică pentru biodiversitate, face parte din patrimoniul natural al Districtului Hidrografic Internaţional al Dunării şi al Mării Negre. Problema acestor peşti a atras atât atenţia specialiştilor, cât şi a politicienilor. Astfel, „asigurarea populaţiilor viabile de specii de sturioni de Dunăre până în anul 2020”, a fost prevăzută ca obiectiv în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării”, a transmis Vasile Pintilie. (O.D.)