Politica

Se modifică legea: Râmnicul trebuie să aibă în 2023 hartă de zgomot pentru reducerea poluării fonice

un alt proiect vizează creşterea performanţei energetice a blocurilor

Claudia Mihaela Banu a anunţat că alte două proiecte importante au fost votate săptămâna aceasta la Senat şi vor aduce beneficii inclusiv locuitorilor municipiului Râmnicu Vâlcea, după ce – foarte curând – vor deveni legi. Este vorba, pe de-o parte, de modificările aduse Legii nr.121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant. „Conform datelor statistice furnizate de INS, s-au stabilit 4 noi aglomerări urbane, printre care și municipiul Râmnicu Vâlcea. Astfel, pentru că reședința de județ înregistrează o populaţie mai mare de 100.000 de locuitori, unității administrativ-teritoriale îi va reveni obligația realizării hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune. Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va întocmi harta strategică de zgomot pentru evaluarea globală a expunerii la zgomot dintr-o zonă dată, până la jumătatea anului viitor. Rezultatul acestui demers este acela de a stabili previziuni și soluții generale pentru zonele poluate fonic. Aceste planuri de acţiune se reevaluează şi, dacă este cazul, se revizuiesc, atunci când se produc modificări importante care afectează situaţia existentă privind nivelul zgomotului”, a explicat senatorul Claudia Mihaela Banu. Reprezentanta PNL a menţionat că „efectul imediat este acela de a atenua zgomotul produs de traficul feroviar și rutier în oraș, fiind vizate inclusiv zonele industriale”. Avantajele realizării acestor hărți sunt dezvoltarea de noi zone rezidențiale, menținerea zonelor de liniște deja existente, stabilirea concluziilor și impunerea unor soluții corecte privind zonele afectate de poluarea fonică determinată de trafic. „A doua modificare votată vizează creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Prin Legea 39/2022, se urmăreşte actualizarea legislației în raport cu cerințele tehnico-economice și de mediu. Astfel, prin procesul de anvelopare, este acordată importanța cuvenită reparării / înlocuirii ascensoarelor sau a componentelor mecanice ale acestora pe baza raportului tehnic de specialitate. Ambele proiecte au trecut de Senat, ele fiind transmise către Camera Deputaților”, a conchis senatorul vâlcean.

Articole Similare

Back to top button