Liga VLiga 6Fotbal

Scundu, a șaptea victorie stagională. Meci de foc, în Cupă, cu lidera Ligii a V-a

Zorile Scundu și-a luat ”La revedere” de la Liga a VI-a cu o victorie. A fost a șaptea a sezonului. S-a consemnat 2-0 în confruntarea cu Știința Grădiștea. Ambele goluri au fost marcate în prima repriză. În minutul 20, Codruț Gherman a adus gazdele în avantaj după un penalty, iar spre finalul primelor 45 de minute, atacantul Alin Ganea a dublat diferența. ”Apreciem arbitrajul, care a fost unul bun, dar și pe adversarii noștri, care au avut un comportament fair-play. Vom încerca, în retur, să menținem ritmul și să ne îndeplinim obiectivul, o clasare în primele 6. Ne bucurăm că am terminat turul cu încă o victorie. Ne-am format un lot competitiv prin transferurile lui Sorin Dincă, Codruț Gherman și Remus Barbu. În această iarnă mai avem câteva «ținte». Vrem să mai realizăm câteva transferuri. Când ne strângem toți, mai ales acasă, toate echipele știu că suntem un adversar de temut. Acum ne gândim la meciul din cupă, cu Drăgoești, unde ne vom juca șansa. Ne dorim să nu dezamăgim și să continuăm pe două fronturi. Ne place să jucăm fotbal. Poate diferența ar fi fost și mai mare pentru noi în meciul cu Grădiștea, dar ne-au lipsit doi titulari, Ionuț Labă și Vasile Dorin Andrei, pe care sperăm să ne bazăm la meciul de Cupă”, a spus Răzvan Cavaleru, jucătorul echipei din Scundu.

Articole Similare

Back to top button