Liga 6Fotbal

Scundu, piedică pentru Bălcești. Patru goluri în 45 de minute între Zorile și Oltețul

Sâmbătă după-amiază, unul dintre derby-urile din Seria Sud a Ligii a VI-a s-a disputat la Scundu. Zorile, a cincea clasată, aflată la primul meci din acest retur pe teren propriu, a întâlnit echipa de pe locul 3, pe Oltețul Bălcești. Partida s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Toate cele patru goluri s-au marcat în partea secundă, care a fost una de cinste pentru spectatorii prezenți la joc.

Gazdele au deschis scorul în debutul părții secunde, după o deviere cu capul a lui Răzvan Cavaleru. Edi Dumitrașcu a profitat și și-a adus echipa în avantaj. Scundu a dublat, apoi, diferența, după o lovitură liberă executata de Sorin Dincă. De o eroare în apărarea celor de Balcesti a profitat tot Edi Dumitrașcu, jucător care a reușit dubla pentru Zorile. Gazdele nu au reușit să țină de rezultat. Oaspeții au marcat de două ori pe final de meci și au plecat cu un punct din ”groapă”, menținându-se pe podium în clasament.

”A fost un meci destul de greu pentru noi, dar ne-am bucurat pentru rezultatul bun pe care l-am obținut. Daca eram puțin mai atenți cred că am fi reușit să obținem toate cele trei puncte. Totuși, este un punct care ne va ajuta în campionat. Suntem convinși că nu vor fi multe echipe care vor reuși să ia puncte contra celor de la Bălcești. Avem un grup frumos, ne cunoaștem destul de bine unul pe altul și noi suntem în elita seriei, între primele 6 echipe. Îmi felicit colegii pentru că au luptat pentru fiecare minge, am jucat sportiv, bărbătește si chiar a fost un meci foarte frumos. Mergem pentru o victorie la Orlesti. Nu ne vom da în spate. Cei mai buni să câștige”, a precizat Răzvan Cavaleru, jucătorul echipei din Scundu.

Articole Similare

Back to top button