Liga 6Fotbal

Scundu, obiectiv îndeplinit, după remiza de la Grădiștea!

Zorile Scundu a terminat sezonul cum și-a propus, pe locul 5. Aveam nevoie să nu piardă la Grădiștea. A reușit. Partida s-a terminat la scorul de 1-1. Gazdele au deschis scorul în prima repriză. În minutul 77, fundașul improvizat al celor de la Scundu, în lipsă de efectiv, Vasile Dorin Andrei, a degajat mingea în careul echipei din Grădiștea, Răzvan Cavaleru a lovit mingea cu capul, iar un adversar o oprit-o cu mâna să nu intre în poartă. A primit cartonaș roșu, iar oaspeții, penalty. Răzvan Cavaleru și-a asumat sarcina executării loviturii din punctul cu var, nu s-a lăsat intimidat și a punctat pentru 1-1.

”A fost un meci foarte greu. Din păcate, am avut un loc foarte subțire, dar ne-am ambiționat să scoatem un rezultat pozitiv. Aveam nevoie de un punct în acest meci ca să ne securizăm locul 5, ceea ce am și reușit. După ce am primit gol, lucrurile nu arătau deloc bine pentru noi, dar portarul Ionut Gheorlan a făcut un meci foarte bun, ca în tot acest campionat și ne-a ținut în joc. La pauză am vorbit și am stabilit să jucăm fără frică, să jucăm fotbal cum am făcut în acest campionat, pentru cu nu mai suntem o echipă de ultimele locuri. Am terminat în primele 5 echipe, clasare care ne ambițonează și mai mult și ne dorim să luptăm din nou pentru un loc în frunte. Ne-am îndeplinit obiectivul. Este un final si un campionat foarte bun pentru noi. Vom încerca pentru următorul sezon să mai transferăm câțiva jucatori și să evoluăm și mai mult decât am făcut-o în acest campionat”, a tras concluziile Răzvan Cavaleru, marcatorul singurului gol al scundenilor, la Grădiștea.

Articole Similare

Back to top button