Scor alb între Olteţul şi Olteţul
* echipele din Zătreni şi Bălceşti s-au înfruntat duminica trecută, la Livezi
Olteţul Zătreni şi Olteţul 2014 Bălceşti „au dat-o la pace” în meciul direct pe care l-au susţinut la finele săptămânii trecute, în Seria Sud din Liga a V-a. Partida de la Livezi s-a încheiat cu un scor alb. După acest rezultat, Viorel Merişanu, Marian Niţă & Co. şi-au păstrat intacte şansele de a termina la finalul sezonului pe locul 2 în Seria Sud din Liga a V-a şi de a promova astfel în eşalonul superior. „Am avut mare dreptate când am spus că îmi e teamă de acest meci, cu Olteţul Zătreni, dar nu neapărat pentru că ne era frică de adversari, ci de terenul de joc de la Livezi, care e foarte rău. Nu am putut să legăm 3-4 pase consecutive, iar jocul nostru combinativ a suferit.
În aceste condiţii, partida a fost una de luptă, capitol la care adversarii ne-au pus destule probleme, pentru că stăteau mai bine fizic. Puteam să câştigăm in extremis pe final, dar Viorel Merişanu a lovit doar bara transversală dintr-o lovitură liberă. Deşi meciul a fost unul foarte dârz, cu multe ambiţii şi orgolii, acesta s-a jucat într-o notă totală de fair-play, lucru la care chiar recunosc că nu mă aşteptam. De aceea, ţin să-i felicit pe fotbaliştii din Zătreni. Tot respectul pentru ei, au dovedit din nou că sunt o echipă redutabilă acasă”, ne-a declarat Marian Niţă, jucător de bază, antrenor secund şi preşedinte la Olteţul 2014 Bălceşti.
Prestaţia brigăzii conduse de Cătălin Buşi a fost apreciată de bălceşteni
„Vreau să-l felicit şi pe centralul Cătălin Buşi, care a condus impecabil acest meci, alături de ceilalţi arbitri din brigadă. Altfel, vreau să mulţumesc tuturor jucătorilor noştri, pentru că ne-am trecut în cont încă un rezultat pozitiv, care ne ajută în lupta pentru promovare”, a adăugat reprezentantul echipei din Bălceşti. (N.C.)