AdministratieEveniment

Şcoala Gimnazială din Pietrari găzduieşte Hora Costumelor, în ochi de copil

Sâmbătă, 1 aprilie, în comuna Pietrari va avea loc un concurs judeţean. Şcoala Gimnazială va găzdui Hora Costumelor, în ochi de copil, competiţie aflată la cea de-a patra ediţie. Este organizată cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Biblioteca Publică Pietrari, respectiv Consiliul Local şi Primăria Pietrari. Va fi ca o încălzire pentru tradiţionala sărbătoare din duminica de Florii, Hora Costumelor, un eveniment deosebit, de promovare a portului popular vâlcean şi a tradiţiilor.
Tot de la Pietrari vin veşti bune şi legate de investiţii. Modernizarea dispensarului uman a intrat în linie dreaptă. La fel şi lucrările la sala de sport, care va fi inaugurată în scurt timp. Pentru şcoala nouă, primarul Nicuşor Moraru luptă să obţină fondurile necesare dotării acesteia cu mobilier. Curtea şcolii va fi, de asemenea, frumos amenajată, toate sălile de curs, laboratoarele, dotate cu table inteligente şi aparatură performantă. Autorităţile locale au obţinut fonduri şi prin GAL. Vor achiziţiona prin grupul de acţiune locală un UTV, o autospecială pentru stingerea incendiilor, dotată cu rezervor de apă, spumă, utilă pentru situaţii de urgenţă.

Articole Similare

Back to top button