Opinii

Şcoala de fotbal

OPINIA SPECTATORULUI 

Ştim cu toţii că fotbalul a devenit, în timp, o activitate bănoasă şi mai ştim şi cât de anevoios este drumul până la glorie şi bunăstare. Vestitul club Ajax Amsterdam este renumit pentru rezultatele notabile obţinute în ultimele decenii (la care a pus umărul şi conaţionalul nostru Ştefan Kovacs), i-am aplaudat de nenumărate ori pe Johan Cruyff, Johan Neeskens, Marco van Basten, Frank Rijkaard, Edwin van der Sar, fraţii de Boer sau Dennis Bergkamp şi mai ales am apreciat că toţi aceştia sunt vedete care au progresat în fotbal urmând cunoscuta şcoală a clubului olandez. Complexul sportiv destinat juniorilor adunaţi din întreaga lume este impresionant: opt terenuri moderne cu gazon natural impecabil, trei terenuri cu gazon artificial, săli de refacere, bazin de înot, restaurant şi o sală cu exponate din activitatea clubului, toate acestea pentru cei peste 200 de copii şi tineri dornici de afirmare. Totul pare ca în filme, dar când te gândeşti la eforturile pe care trebuie să le facă cei care vor să ajungă în fotbalul mare, îţi dai seama că nu e deloc uşor. Copiii veniţi din alte ţări sunt plasaţi la familii olandeze, pentru a fi controlaţi în permanenţă. Sunt transportaţi centralizat la complexul sportiv, unde după ce se antrenează îşi fac temele. Fiecare junior trebuie să se ghideze după un cod de conduită, alcătuit de conducătorii clubului. Este interzis telefonul celular şi nu se admit cercei sau alte podoabe vizibile. Nu toţi cei admişi rezistă, invocând probleme de adaptare, dar nu se fac concesii. Se pare că numai aşa se poate ajunge la performanţă înaltă şi asta dă gir opţiunii foştilor mari fotbalişti români Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu, cei care au pus pe roate şcoli de fotbal având ca exemplu clubul batav. Numai cu multă, foarte multă transpiraţie şi încadrare într-o disciplină de fier, un tânăr poate spera să fie aplaudat de zeci de mii de spectatori  pe „Arena” din Amsterdam. 

Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button