Liga NationalaHandbal

SCM și-a făcut încălzirea pentru duelul cu Borussia. Peste 40 de goluri marcate în ultimul meci al lunii de acasă, din Liga Florilor

Miercuri, 12 februarie, echipa de handbal feminin de la poalele Capelei a revenit în fața propriilor suporteri, de această dată pentru un meci din campionatul intern. A înfruntat CSM Slatina, echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării. Partida a contat pentru etapa a 17-a.

Pentru SCM confruntarea a reprezentat, până la urmă, o simplă formalitate. ”Roș-albastrele” au obținut o victorie clară, depășind borna 40 de goluri marcate. 41-31 a fost scorul final.

În prima repriză, slătinencele au reușit să țină relativ aproape de gazde. Au fost cele care au deschis scorul. Timp de 10 minute, cele două combatante s-au tatonat, apoi elevele lui Rasmus Poulsen au mărit diferența la cinci goluri. Au avut chiar și șase goluri peste adversare. A fost cel mai mare avantaj din primul mitan. 20-16 a fost, până la urmă, la pauză.

În partea secundă, după minutul 38, ”municipalele” nu au mai lăsat deloc garda jos, astfel că s-au îndreptat către o victorie en-fanfare, la 10 goluri diferență. Cele mai multe goluri le-au marcat, pentru Vâlcea, Zschocke și Wollik, care tocmai a semnat prelungirea contractului. Ambele au punctat de câte cinci ori. Au mai înscris pentru SCM: Necula (4), Florica (4), Toublanc (4), Hagman (4), Elghaoui (3), Maidhof (3), Mokat (3), Cholevova (2), Ljepoja (2), Grigore (1), Gogîrlă (1).

La oaspete, Premovic a fost cea mai bună marcatoare, cu cinci goluri. Vâlceanca Herman Olaru a punctat o dată pentru Slatina.

Victoria cu Slatina nu a ajutat SCM-ul să mai urce în clasament. A rămas tot pe 8, după ce Craiova a produs surpriza și a învins-o pe Gloria Bistrița, rezultat care a condus către despărțirea dintre Florentin Pera și Gloria.

În Liga Florilor, SCM revine pe teren propriu abia în martie. Săptămâna viitoare are deplasare la Cisnădie. Până atunci, însă, urmează marea provocare din EHF European League, returul cu Borussia Dortmund. Sâmbătă seara, formația pregătită de Rasmus Poulsen poate sărbători calificarea în sferturile competiției europene.

Articole Similare

Back to top button