Editorial Politic

SCM se consideră campioana României în sezonul 2019/2020, chiar dacă acest titlu nu s-a mai atribuit oficial

De ceva vreme, în parcarea din faţa Sălii Sporturilor „Traian”, din Râmnicu Vâlcea, sunt montate câteva bannere publicitare care prezintă momente importante din istoria clubului de handbal. Unul dintre aceste bannere a generat foarte multe controverse din cauza titlului – „Campioana României 2019/2020”. Sunt oameni care consideră că această reclamă nu este corectă deoarece acel sezon a fost întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus şi, chiar dacă SCM era pe prima poziţie în clasament, la egalitate de puncte cu CSM Bucureşti, nu a obţinut titlul de campioană naţională. Mai mult, adversarele din Capitală aveau cu un meci mai puţin decât vâlcencele şi ar fi putut să le depăşească. Alţi suporteri consideră că, deşi Liga Florilor s-a întrerupt fără atribuirea titlului de campioană, din punct de vedere moral, acest titlu ar fi meritat de SCM Rm. Vâlcea, mai ales în condiţiile în care, în vara anului 2020, a dat clasă CSM-ului de la Bucureşti (22-19) şi şi-a adăugat în palmares Cupa României. În acel an, SCM a primit şi trofeul Supercupa României, însă, revenind la primele opinii, aceste competiţii n-au legătură cu Liga Florilor.

Eduard Dulăcioiu

arena_valceana@yahoo.com

Articole Similare

Back to top button