Liga Nationala

SCM Rm. Vâlcea, victorie la șapte goluri în fața unei echipe cu pretenții din Liga Florilor

Vineri, 7 mai, în Sala Horia Demian, din Cluj-Napoca, s-a disputat ultimul meci al săptămânii și al turneului din Liga Florilor, programat în această perioadă. SCM Rm. Vâlcea a înfruntat-o pe Gloria Bistrița, o echipă cu pretenții din primul eșalon, cu buget mai mare decât gruparea de la poalele Capelei, cu jucătoare cu experiență, gen Vasileuskaja, Ardean Elisei (ambele au îmbrăcat în trecut tricoul Vâlcii) sau Nicoleta Dincă, cu câteva straniere de valoare, dar și tinere de perspectivă, formație care anul viitor va fi antrenată de danezul Kim Rasmussen. Gloria a încercat să pună probleme ultimei campioane a României, însă jocul elevelor lui Florentin Pera a funcționat, apărarea și-a făcut datoria, deși au lipsit jucătoare importante din compartimentul defensiv. Bistrița a condus o singură dată în acest meci, în debutul partidei, cu 2-1. SCM a condus și la diferență de cinci goluri în prima repriză, însă pe finalul celor 30 de minute a scăzut randamentul, iar la pauză a intrat cu un avantaj de doar două goluri: scor 10-12. Jucătoarele Vâlcii i-au ridicat cota spanioloaicei de origine braziliană Darly Zogbi de Paula, aflată între buturile formației bistrițene, prin ratările din situații clare.

De la vestiare, după pauza de respiro, Gloria s-a întors mai motivată. În patru minute a reușit să restabilească echilibrul pe tabelă. Vasileuskaja a marcat pentru 11-12, iar Băcăoanu (de asemenea fostă jucătoare la SCM) a scos o aruncare de la 7 metri pentru Bistrița, transformată de Nicoleta Dincă: 12-12. Vâlcea a marcat primul gol al reprizei abia în minutul 36. Stamin a punctat pentru 12-13. Bistrița s-a ținut aproape de SCM până în minutul 40. Elevele lui Pera s-au distanțat apoi și și-au asigurat un final liniștit. Victoria a fost una fără drept de apel. ”Municipalele” s-au impus cu scorul de 27-20. Ultimul gol al întâlnirii l-a marcat Dincă, din 7 metri.

Pentru Vâlcea au înscris în acest meci: Liscevic (5), Lopez (5), Elghaoui (4), Fernandez (4), Stamin (3), Gonzalez (3), Aardahl (2), Nikolic (1).

Săptămâna viitoare vor avea loc alte trei etape din Liga Florilor. Meciurile se vor desfășura la Rm. Vâlcea, în Polivalentă și în sala liceului Energetic. În aceste runde, SCM le va întâlni pe Gloria Buzău (joi, 13 mai, de la ora 16.00), Dunărea Brăila (sâmbătă, 15 mai, de la ora 11.00) și Activ Prahova Ploiești (duminică, 16 mai, de la ora 17.30).

Articole Similare

Back to top button