Diverse

SCM Rm. Vâlcea va susţine un cantonament în Serbia

Noul antrenor al Vâlcii, Florentin Pera, sună adunarea luni, 7 iulie. Se cunoaşte şi programul precompetiţional. Asta dacă nu cumva vor fi făcute anumite ajustări, având în vedere schimbarea sistemului competiţional în Liga Florilor, prin reducerea numărului de echipe participante, de la 14, la 12. Astfel, după o perioadă de reacomodare la efort, ”roş-albastrele” vor susţine un stagiu de pregătire în Serbia. Acesta se va desfăşura între 15 şi 24 iulie. Primele amicale vor fi la începutul lunii august, pe 1 şi 2, cu CSM Slatina, formaţie care s-a salvat de la retrogradare şi şi-a consolidat lotul în această vară. Va urma, pe 8 şi 9 august, Memorialul Constantin Tită, unde SCM le va avea ca adversare pe Rapid, SCM Craiova şi Debrecen, apoi, la mijlocul lunii august, un alt turneu, dar în Bănie. Înainte de startul Ligii Florilor, Wollik şi colegele sale îşi vor măsura forţele în Ungaria, pe 20, 22 şi 23 august, cu Motherson Mosonmagyarovar, FTC-Rail Cargo şi MKS Lublin.

Articole Similare

Back to top button