DiverseHandbal

SCM Rm. Vâlcea a câştigat primul turneu amical din această vară

Timp de două zile, vineri, 3 august, şi sâmbătă, 4 august, în Sala Traian a avut loc prima ediţie a Cupei „SCM Rm. Vâlcea”. Competiţia a fost organizată de gruparea de handbal feminin a Râmnicului şi a adunat la start alte trei formaţii din Liga Florilor. Este vorba de Corona Braşov, CSU Danubius Galaţi şi CSM Slatina. Turneul s-a disputat după sistemul fiecare cu fiecare.
Aşa cum era de aşteptat, echipa antrenată din această vară de Florentin Pera a izbutit să câştige toate cele meciuri jucate. În primele două partide, de vineri, Iryna Glibko, Yuliya Dumanska & Co. şi-au arătat din plin clasa în faţa adversarelor şi au trecut foarte lejer de CSM Slatina (26-14) şi CSU Dabubius Galaţi (28-10). Cel mai dificil duel al SCM-ului a fost cel de sâmbătă, cu Corona Braşov, când vâlcencele s-au impus cu scorul de 29-27. (N.C.)

Cupa SCM Rm. Vâlcea / Ediţia I

Rezultate înregistrate:

• Vineri, 3 august:
CSU Danubius Galaţi – Corona Braşov 24-29
SCM Rm. Vâlcea – CSM Slatina 26-14
Corona Braşov – CSM Slatina 33-27
SCM Rm. Vâlcea – CSU Danubius Galaţi 28-10

• Sâmbătă, 4 august:
CSM Slatina – CSU Danubius Galaţi 19-23
SCM Rm. Vâlcea – Corona Braşov 29-27

Clasament final:

1. SCM Rm. Vâlcea – 6p.
2. Corona Braşov – 4p.
3. CSU Danubius Galaţi – 2p.
4. CSM Slatina – 0p.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button