Acasă Liga Nationala SCM își dorește să dispute pe teren propriu restanța cu Dunărea Brăila,...

SCM își dorește să dispute pe teren propriu restanța cu Dunărea Brăila, din sferturile Cupei României

701
0

La finele săptămânii viitoare, mai exact vineri, 29 mai, este programată o nouă videoconferință la handbal, la care vor participa, de această dată, membrii Comisiei Tehnice și alți oficiali ai FRH. Scopul acesteia îl reprezintă stabilirea calendarului competițional pentru viitorul sezon. Sunt câteva propuneri în acest sens. Una dintre variantele luate în calcul este aceea ca startul noului campionat din Liga Florilor să se dea la finele lunii august. Mai exact, primele partide ar urma să aibă loc între 27 și 30 august. În funcție de ce se va decide în această ședință din mediul virtual, echipele își vor putea definitiva programul de pregătire.

Tot în cadrul videoconferinței din 29 mai, se va lua o decizie și în privința Cupei României, din care au mai rămas două restanțe, dar și Final Four-ul. În sferturi, s-au jucat meciurile dintre Universitatea Cluj și Rapid București (a câștigat formația pregătită de Carmen Amariei) și Gloria Buzău – Minaur Baia Mare (încheiat cu victoria echipei gazdă). Nu pe teren neutru, ci acasă la Cluj, respectiv Buzău. Au mai rămas de disputat: SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila și CSM București – CSM Slatina.

Într-unul dintre scenariile propuse, restanțele, plus Final Four ar urma să se desfășoare pe teren neutru, între 21 și 23 august. SCM Rm. Vâlcea își dorește ca partida cu Brăila să aibă loc în Sala ”Traian”. ”Ambele meciuri de până acum, din șaisprezecimi și optimi, le-am jucat în deplasare. Am mers la Cisnădie, apoi la Bistrița. La tragerea la sorți pentru stabilirea programului din sferturi am avut noroc. Conform programului inițial, trebuie să jucăm meciul cu Brăila acasă, la Vâlcea. Ne dorim și sperăm să se întâmple acest lucru”, a spus Florentin Pera, antrenorului grupării de la poalele Capelei. (S.S.)

FOTO: Facebook SCM Ramnicu Valcea Handbal Feminin