Diverse

SCM, fără victorie la Bistriţa. Florentin Pera, din nou alături de SCM. Pentru ”municipale” urmează meciul cu Galaţi, din prima etapă a Ligii Florilor

În perioada 19-21 august, echipa de handbal de la poalele Capelei a participat la cel mai puternic turneu amical al perioadei, la Bistriţa. Au fost prezente două echipe cu pretenţii din Liga Florilor, SCM şi Gloria Bistriţa, dar şi două formaţii de top din afară, FTC Budapesta şi Metz. La Gloria 100 s-a jucat în sistem Final Four. Elevele lui Bent Dahl au disputat două partide. Pe prima, cu FTC, au pierdut-o cu scorul de 31-27. Impresia nu a fost rea. Formaţia ungară s-a desprins pe final. În celălalt meci, Metz a dispus cu scorul de 29-27 de Gloria Bistriţa. Vâlcea şi Bistriţa au jucat pentru locul 3. Au câştigat gazdele, la limită, cu 28-27. În finala turneului, FTC s-a impus cu scorul de 29-28 în faţa celor de la Metz. Formaţia ungară a cucerit trofeul Gloria 100. ”Municipalele” nu au câştigat niciun joc, dar s-au antrenat bine. Utilul a fost îmbinat cu plăcutul. A existat şi o zi liberă, pe care jucătoarele celor patru echipe au petrecut-o împreună, într-un cadru de vis, pe malul şi pe lacul Colibiţa. Iryna Glibko şi colegele sale şi-au luat şi costumele de baie cu ele, iar după micul dejun s-au bucurat de o sesiune de înot, pe ”marea” de la munte. Şi pe barcă atmosfera a fost fantastică. Nu au avut un gondolier şi nici serenade, însă au ascultat muzică bună, de la chitară. Experienţa a fost apreciată.

”Consider că echipa se simte foarte bine. Lucrăm foarte bine. Am schimbat stilul de joc, iar jocul în viteză ni se potriveşte mult mai bine. Bineînţeles, sunte încă la început şi e greu, având multe de pus la punct, dar lucrăm mult mai inteligent, încărcarea e optimă, recuperare eficientă. Avem prospeţime în joc. Suntem unite, ne ajutăm între noi, ne înţelegem foarte bine, iar asta e tot ce contează. Cel mai important e că ne simţim bine împreună. Am făcut un joc bun cu FTC, dar nu perfect. A fost presărat cu de toate, inclusiv cu momente în care ne-a fost greu să înscriem. Am avut multe momente foarte bune în atac, dar simt că am progresat şi în apărare. Deşi am pierdut, am învăţat multe din acest joc şi sunt mândră de colegele mele, pentru că s-au bătut până în ultima secundă. Vreau să mulţumesc clubului din Bistriţa pentru felul în care au organizat evenimentul. Totul a fost la superlativ, inclusiv plimbarea la lacul Colibiţa. Acolo ne-am întreţinut şi cu celelalte colege de la echipele participante la turneu. A fost un moment fun, de relaxare şi mă bucur că am reuşit să şi înot pentru prima dată în acest lac”, a declarat Iryna Glibko, după primele două zile la Bistriţa.
La festivitatea de premiere a fost prezent şi fostul antrenor al Vâlcii, actualul selecţioner al echipei naţionale de handbal feminin a României, Florentin Pera. Acesta a avut prilejul să ofere un trofeu inclusiv fostelor sale eleve, la Bistriţa. Cu siguranţă, îl vom revedea şi în Sala Traian, la meciurile din Liga Florilor. Are câteva românce pe care să le urmărească, pentru prima reprezentativă.
În altă ordine de idei, la finalul săptămânii, încep oficialele. SCM va disputa primul meci din Liga Florilor sâmbătă, 27 august, de la ora 13.00, în Sala Traian, contra nou-promovatei CSM Galaţi.

Articole Similare

Back to top button