Diverse

SCM, în efectiv redus. Pera mai are doar 6 jucătoare la Vâlcea

• oficialii campioanei intenţionează să programeze un amical cu o echipă de Divizia A

La începutul acestei săptămâni, SCM şi-a reluat pregătirile după o scurtă vacanţă. De fapt, şi-au reluat antrenamentele doar şase jucătoare. Este vorba despre Glibko, Adespii, Norgaard, Elghaoui, Dana Marin şi Badea. Alte 12 handbaliste din lotul campioanei (Florica, Băcăoanu, Dumanska, Ciucă, Zamfirescu, Da Silva, Batinovic, Gonzalez, Fernandez, Lopez, Liscevic, Trifunovic) sunt în Japonia, la Campionatul Mondial, iar junioara Roberta Stamin a fost şi ea plecată la lotul naţional, urmând a se alătura SCM-ului săptămâna viitoare. Pentru ca Florentin Pera să aibă posibilitatea să lucreze cu jucătoarele rămase acasă, a mai apelat şi la câteva junioare de la Centrul de Excelenţă. „Municipalele” vor continua pregătirea până pe 21 decembrie, când este posibil să dispute şi un meci amical cu lidera Seriei C a Diviziei A, Dacia Mioveni, echipă pregătită de vâlceanul Marius Dănuleţ. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button