SCM, derby cu Rapid, în Săptămâna Mare!

În această săptămână se reia Liga Florilor. După o pauză destul de îndelungată, SCM Rm. Vâlcea revine pe parchet. Joi, 17 aprilie, are meci în deplasare. I se va opune un adversar puternic. ”Municipalele” vor înfrunta Rapid Bucureşti. Partida din Capitală se va disputa de la ora 17.30. Vâlcea şi Rapid sunt despărţite în clasament de şapte puncte. Trupa bucureşteană e pe locul 5, în timp ce SCM e doar pe 8. Finalul de sezon va fi unul de foc pentru ”roş-albastre”. După meciul cu Rapid vor da piept cu SCM Universitatea Craiova. Derby-ul Olteniei este programat după Paşte, pe 27 aprilie, de la ora 17.30, în Sala Traian. În perioada de pauză competiţională, SCM a avut mai multe jucătoare plecate la lotul naţional. Cele de la prima reprezentativă a ţării noastre au pus umărul la calificarea României la Campionatul Mondial din iarna acestui an, care se va desfăşura în Germania şi Olanda. În barajul pentru Mondiale, ”tricolorele” au învins, în dublă manşă, Italia.