Vineri, 16 august și sâmbătă, 17 august, în Sala Sporturilor Traian, din Rm. Vâlcea, s-a desfășurat o nouă ediție a Memorialului ”Constantin Tită” la handbal feminin, competiție de pregătire pentru echipele din Liga Florilor, dedicată fostului om de sport vâlcean cunoscut drept ”Generalul”. Au participat formațiile: SCM Rm. Vâlcea, Corona Brașov, CSM Slatina și SCM Craiova, care vor fi adversare și în noul sezon de Liga Florilor. Meciurile din cadrul turneului au putut fi urmărite și din fața micilor ecrane, pe TVR Sport. Intrarea la jocurile din Polivalentă a fost liberă. Totodată, evenimentul a fost și caritabil. O parte din cei care au mers la sală au adus jucării din pluș, de care să se bucure copiii care nu-și permit una.
În prima zi de competiție, Corona Brașov a câștigat cu CSM Slatina cu scorul de 34-28. În celălalt meci al zilei, SCM Rm. Vâlcea a trecut cu scorul de 40-27 de SCM Craiova. Wollik a fost din nou în formă. A marcat 11 goluri în această confruntare. De Jong (5), Mokat (4), Gogîrlă (4), Skrobic (3), Necula (3), Maidhof (2), Bălan (2), Cholevova (2), Mușat (2), Elghaoui (1), Zschocke (1) au fost celelalte marcatoare ale Vâlcii. Sâmbătă, în finala mică, SCM Craiova a dispus cu 34-29 de CSM Slatina și a ocupat ultima treaptă a podiumului de premiere. Trofeul Memorialului ”Constantin Tită” (ediția a XVI-a) a ajuns, de această dată, la CSM Corona Brașov, care a câștigat duelul cu gazdele, din finala mare, cu scorul de 37-30 (23-18, la pauză).
”A fost un nou turneu util înainte de startul campionatului, în care tehnicianul Bent Dahl a rulat lotul avut la dispoziție. În acest sens transmitem felicitări fetelor noastre pentru determinare și spiritul de luptă arătat pe parcursul Memorialului Constantin Tită. Mulțumim tuturor echipelor pentru participare, pentru show-ul handbalistic oferit, dar și fair play-ul demonstrat”, au transmis oficialii de la poalele Capelei.
La final, au fost acordate și câteva premii speciale. Julie Foggea a obținut trofeul de ”Cel mai bun portar al turneului”, primul individual cucerit în tricoul Vâlcii. Tot din tabăra SCM-ului a provenit cea mai tehnică jucătoare a competiției, Rebeca Necula, dar și golghetera. La fel ca și la Craiova, Anniken Wollik a fost cea mai bună marcatoare a Memorialului Constantin Tită, turneu a cărui tradiție a fost continuată în primul rând datorită fiului lui Constantin Tită, Cezar Tită. CSM Corona Brașov a mai primit, pe lângă Cupă și Trofeul FAIR PLAY ”Ilie Băjan”, oferit de soția regretatului Ilie Băjan, fondatorul Farmaciilor Băjan, un apropiat al handbalului vâlcean, care s-a stins din viață în 2021. SCM Rm. Vâlcea va mai participa la un turneu de pregătire, săptămâna viitoare la Brașov.
Clasament final Memorial Constantin Tită:
- CSM Corona Brașov
- SCM Râmnicu Vâlcea
- SCM Craiova
- CSM Slatina