Administratie

Schell lansează proiectul „Drum de legătură Brezoi – Drăgăneşti”, estimat la 13 milioane de euro

Primarul Robert Schell are în vedere de mai multă vreme realizarea unui drum de legătură de la Brezoi până la Drăgăneşti, peste Olt, numai că un astfel de proiect presupune costuri destul de mari, imposibil de asigurat din bugetul local. Conform celei mai recente evaluări, cheltuielile cu documentaţia şi execuţia s-ar ridica la aproximativ 65,74 milioane de lei, dar s-a ajuns la concluzia că avantajele depăşesc cu mult eforturile, deoarece pun în balanţă nu doar conectarea la civilizaţie a unei zone, printr-o infrastructură modernă, ci şi noile perspective de dezvoltare şi de valorificare a potenţialului oferit de satul Drăgăneşti. Ei bine, după o analiză foarte atentă a situaţiei, primarul Robert Schell a tras concluzia că singura şansă de a realiza această lucrare ar fi prin PNI Anghel Saligny, aşa că, la începutul lunii noiembrie, a depus o documentaţie în acest sens la Ministerul Dezvoltării. A fost singura cerere de finanţare depusă de edilul PNL pe noul program, probabil pentru a nu risca să-i fie aprobat alt proiect, iar acesta să rămână în continuare nerezolvat.

 

Articole Similare

Back to top button