Administratie

Sate întregi, la Valea Mare, fără canalizare. Gabi-Ion Niţă vrea să rezolve problema până în 2024

Gabi Ion Niţă, primarul de la Valea Mare, consideră că proiectele privind modernizarea drumurilor (aproximativ 11 kilometri), introducerea gazelor şi a sistemului de canalizare vor fi cartea sa de vizită la finalul mandatului 2020-2024. De aceea, acordă o atenţie deosebită acestor obiective şi continuă demersurile inclusiv la Bucureşti pentru a fi finanţate.

„Toate aceste investiţii sunt extrem de importante. Imaginaţi-vă că avem sate întregi fără canalizare. La ora actuală, avem doar pe linia principală, pe drumul judeţean. În rest, nimic! Eu estimez că, în primă fază, avem nevoie de cel puţin 30 de kilometri de reţea nouă. Apă, aşa cum probabil ştiţi, avem în toată comuna. Numai cine nu a vrut nu s-a racordat la sistem, dar, cum spuneam, avem o acoperire foarte bună”, a transmis liberalul, cu menţiunea că, în comuna Valea Mare, mai sunt multe lucruri de făcut pentru ca nivelul de trai oferit populaţiei să ajungă acolo unde trebuie. Primarul Gabi Ion Niţă mizează în materializarea proiectelor necesare pe sprijinul Guvernului Cîţu, dar şi al colegilor săi din Parlament, Consiliul Judeţean şi Prefectură. Din punctul său de vedere, din această primăvară, sprijinul oferit primarilor PNL trebuie să înceapă să se vadă, deoarece „nu este timp de pierdut” şi „sunt multe lucruri de făcut”.

Articole Similare

Back to top button