Liga IV

Șase echipe și-au exprimat dorința de a participa în campionatul Ligii a IV-a

Azi (vineri), 9 aprilie, este programată o videoconferință între FRF și președinții de AJF-uri din țară, pentru a clarifica tot ce ține de noul regulament adoptat pentru competițiile de fotbal amator și pentru promovarea în Liga a III-a. În urma acestei întâlniri, președintele AJF Vâlcea, Adrian Comănescu, va veni cu date exacte pentru echipele din județul nostru. Cel mai probabil luni, 12 aprilie, se va stabili componența minicampionatului Ligii a IV-a, care trebuie să se încheie până pe data de 8 mai.

”În urma videoconferinței pe care o voi avea în această după-amiază cu administrația FRF voi veni cu date clare pentru toată lumea. E posibil să mai apară și alte noutăți. Vrem să știm sigur ce cheltuieli implică aceste teste rapide, pentru că dacă un test va costa, la o clinică, 120 de lei, așa cum auzit că se practică, în anumite cazuri, și aceste teste sunt valabile doar șapte zile, nu am făcut nimic. În țară, însă, sunt clinici care fac teste rapide mult mai ieftin, e adevărat, pentru un număr mare de persoane. De-asta spun, că trebuie să avem date clare cu privire la cheltuielile necesare pentru participarea în campionat. Concluzia, pentru moment, este că echipele trebuie să aibă personalitate juridică pentru a participa la etapa I (competiție organizată de către AJF), iar pentru a participa la etapa a II-a (baraj) trebuie să aibă și CIS eliberat de MTS. În această seară vom avea din nou o ședință de Comitet Executiv și vom stabili clar criteriile și condițiile care trebuie îndeplinite pentru a putea organiza acest minicampionat. În funcție de numărul și disponibilitatea echipelor care îndeplinesc aceste condiții, vom putea organiza sau nu acest minicampionat. Este clar că fiecare echipă trebuie să-și facă bine calculele, pentru că nu va fi ușor.

Nu vom putea începe campionatul mai devreme de week-end-ul viitor. Unele echipe și-au vizat carnetele, altele nu. Pe lângă asta, trebuie să meargă la vizita medicală, apoi urmează testele. Mă bucură că în acest moment șase echipe sunt dispuse să participe în Liga a IV-a: Păușești Otăsău, Mădulari, Călimănești, Băbeni, Brezoi și Chimia”, a transmis Adrian Comănescu, președintele AJF Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button