Liga IVLiga VLiga 6Fotbal

Sancțiuni aspre pentru echipele care se prezintă în efectiv incomplet și se retrag de pe teren

Pentru a evita situații precum cele din sezonul trecut, des întâlnite, când o echipă se prezenta la un meci în efectiv redus și rămânea în mod intenționat descompletată, provocând întreruperea jocului înainte de vreme, AJF a luat decizia de a sancționa astfel de ”derapaje”. ”A fost aprobată propunerea președintelui A.J.F. Vâlcea de sancționare a echipelor care, în mod repetat, desconsideră competiția și adversarii, prin prezentarea la joc în efectiv incomplet și retragerea de pe teren din motive de neîndeplinire a numărului minim de jucători valizi care să participe la joc. Cuantumul și natura penalităților vor fi stabilite, în conformitate cu prevederile ROAF Vâlcea și ale Regulamentului Disciplinar, acestea urmând a fi anunțate înainte de începerea competițiilor oficiale organizate de către A.J.F. Vâlcea”, au transmis reprezentanții AJF.

Articole Similare

Back to top button