Liga II

Sacrificiu dus la extrem. Robert Popa şi-a lăsat sângele pe teren, la propriu, în meciul de la Chiajna

Marţi, 2 martie, lidera din eşalonul secund, Universitatea Craiova, a disputat primul meci oficial din 2021, din campionat, în deplasare, cu Concordia Chiajna. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Portarul vâlcean Robert Popa a început jocul ca titular, însă în minutul 64 a fost nevoit să părăsească terenul, accidentat. Roby şi-a lăsat, la propriu, sângele pe teren la Chiajna. S-a ales cu arcada spartă şi cu cinci copci după un duel cu Gabriel Deac. Popa a plonjat după minge, pentru a-l bloca pe Deac. A reţinut balonul, însă adversarul s-a oprit cu picioarele în fruntea lui. Deşi sângera, tânărul goalkeeper vâlcean a vrut să continue jocul, însă a suferit o comoţie, a ameţit, iar oficialii Craiovei l-au înlocuit. Robert a ajuns la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate, fiindu-i cusută rana. Are de gând să se recupereze rapid. Marţi, 9 martie, vrea să fie pe teren în meciul cu CS Mioveni, pe care Universitatea Craiova 1948 îl va disputa, în premieră, pe Ion Oblemenco.

Articole Similare

Back to top button