SĂ FACEM O MIUŢĂ

Un cuvânt a rămas viu prin decenii, deşi este aproape un mister. Cu toţii ştim ce înseamnă „să ne adunăm la o MIUŢĂ”, dar nu ne-am întrebat de ce se spune aşa. A încercat să caute o explicaţie reputatul cronicar sportiv Victor Bănciulescu, preocupat  de lămurirea unor aspecte legate de limbajul sportiv.
Acum un secol, când din cauza numărului mic de echipe de fotbal nu se disputau partide suficiente pentru a satisface dorinţa de a juca, existau persoane generoase care ofereau cupe indiferent de amploarea competiţiei. Printre ei, Mario Gebauer, promotor al fotbalului bucureştean, cel care în 1889, când era student la Lausanne, a adus în ţară prima minge de fotbal regulamentară. El a pus în joc, în 1914, un trofeu numit „Cupa Miuţa”, pentru partide de fotbal redus. Echipele erau formate din 6 jucători, partida dura în total 15 minute în doua mini-reprize, terenul având dimensiuni reduse, la jumătatea celor normale.
Folosirea cuvântului este extrem de răspândită azi în mediile sportive, dar nu se ştie cu certitudine de unde provine. Să fi fost oare Miuţă diminutivul lui Mario (Măriuţă, Miuţă) sau diminutivul altei persoane apropiate donatorului? Ar putea fi de asemenea vorba de o formă prescurtată a diminutivului „mingiuţă”? S-a emis chiar ipoteza unui premiu în bani care să însoţească trofeul, adică diminutivul de la „o mie de lei” şi este plauzibil, pentru că în acea vreme căpitanul de echipă trebuia ca la startul partidei să promită coechipierilor cel puţin câte o friptură şi o halbă de bere pentru victorie!
Cert este că, chiar dacă a pălit amintirea cupei puse în joc acum aproape un secol, şi în prezent cuvântul dă dovadă de o persistenţă indubitabilă în mediul sportiv, depăşind limitele unui termen de jargon.

Iulian VERNESCU