S-a sunat adunarea la CJA Vâlcea
• arbitrii vâlceni şi-au reluat pregătirile
Deşi a mai rămas aproape o lună până la reluarea competiţiilor oficiale, arbitrii vâlceni au dorit să revină mai repede din vacanţă, pentru a se putea pregăti cum se cuvine pentru noul sezon competiţional. Astfel, săptămâna trecută, preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor, Ion Tudorică, a sunat adunarea. Primul antrenament s-a desfăşurat duminică, 27 iulie. Până în apropierea meciurilor din faza judeţeană a Cupei României, arbitrii vâlceni se vor axa pe pregătirea fizică, care va consta în două şi chiar trei antrenamente pe săptămână, la stadion, însă nu o vor neglija nici pe cea teoretică. Rezultatele din această perioadă se vor putea vedea în a doua jumătate a lunii august, când aceştia vor fi supuşi testărilor periodice. Acest program îi vizează pe arbitrii care oficiază jocuri la nivelul judeţului nostru, nu şi pe cei din loturile naţionale, care practic nu au încetat să se pregătească. O parte dintre ei au fost deja testaţi. Este vorba despre cei care oficiază pe prima scenă fotbalistică a ţării. În speţă, despre Adrian Comănescu, Teodor Crăciunescu, Florin Păunescu şi Marius Badea. În prima jumătate a lunii august vor fi examinaţi arbitrii vâlceni de Liga a III-a, iar între 19-22 august, la Cheile Grădiştei – Fundata, va avea loc cursul de instruire de vară pentru arbitrii de Liga a II-a.