Administratie

S-a reluat modernizarea DJ 677 A Şirineasa – Pesceana – Suteşti. De luni, avem şi câteva restricţii de circulaţie

După problemele apărute din cauza constructorilor care au câştigat iniţial execuţia lucrărilor de modernizare a DJ 677 A, zilele trecute, acest important proiect fost reluat şi continuă cu Civil Speed. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea speră ca, de această dată, să nu mai existe blocaje, iar cei care au câştigat contractul pentru lucrările rămase de executat să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. În zonă, au apărut deja şi panouri prin intermediul cărora conducătorii auto sunt informaţi cu privire la restricţiile impuse de lucrările mai complexe prevăzute de proiect: „În perioada 24 martie – 30 iulie, pe DJ 677 A, pe secţiunea km. 24+400 – 35+257 (Pădurea Pesceana), pentru execuţia lucrărilor de consolidare, traficul rutier va fi restricţionat / blocat, după cum urmează: închiderea parţială a circulaţiei pe câte un sens; închiderea totală a circulaţiei rutiere pe o durată de 90-120 de minute, în intervalul orar 8:00-18:00. Pentru a evita staţionarea în trafic, se va folosi ruta alternativă DN 64 – Ioneşti – DJ 645 Orleşti – Scundu – Pesceana. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente şi vă mulţumim pentru înţelegere!”.

Articole Similare

Back to top button