S-a întors „fiul rătăcitor”!
* în această vară, tânărul fotbalist Petre Goge a susţine probe de joc la Oţelul Galaţi, dar nu l-a convins pe antrenorul Dorinel Munteanu
Învoit mai multe zile pentru a susţine probe de joc la Oţelul Galaţi, tânărul fotbalist Petre Goge s-a întors până la urmă la Rm. Vâlcea. Fundaşul CSM-ului nu l-a convins pe Dorinel Munteanu să-l păstreze în lotul echipei de la malul Dunării, poate şi pentru că oficialii din Zăvoi au solicitat plata sumei de 20.000 de euro pentru perfectarea transferului. În aceste condiţii, Goge a fost nevoit să revină la CSM şi să intre în programul de pregătire pus la punct de antrenorul Dumitru Teleşpan. Fiind la finalul perioadei de juniorat, Petre Goge este obligat să semneze prelungirea contractului cu echipa vâlceană, conform regulamentelor FRF, în caz contrar riscând o suspendare de trei luni.
Goge şi Pârvu, în pericol de suspendare
În aceeaşi situaţie se află şi un alt junior, Florin Pârvu, care încă nu a parafat viitorul contract cu CSM. „În acest moment, Goge şi Pârvu nu pot evolua pentru CSM în campionat deoarece încă nu şi-au prelungit contractele. Cei doi tineri fotbalişti mai au termen până miercuri, 18 august, să semneze noile angajamente, în caz contrar urmând a absenta în meciul din runda inaugurală, pe care îl vom juca la Craiova, cu Gaz Metan CFR, pe data de 21 august”, a precizat secretarul general al echipei din Zăvoi, Jean Turmacu.