Diverse

”Roş-albastrele” au câştigat primul amical! Începe seria turneelor. Abonamentele pentru handbal au fost puse în vânzare

Săptămâna trecută, echipa de handbal feminin din Liga Florilor a Vâlcii, SCM, a început seria meciurilor amicale. În primul joc a întâlnit Activ Prahova Ploieşti. Confruntarea a avut loc în Sala Traian şi s-a încheiat cu victoria ”municipalelor”. Elevele lui Bent Dahl s-au impus cu scorul de 42-34. Printre adversare s-a aflat şi Raluca Băcăoanu, fostă jucătoare a echipei. SCM continuă pregătirea cu alte teste. Următoarele meciuri de verificare se vor disputa în Bănie, între 8 şi 10 august. SCM Craiova, Dunărea Brăila şi Gloria Buzău sunt celelalte trei formaţii care participă la competiţie. Ulterior, pe 16 şi 17 august, se desfăşoară Turneul Memorial ”Constantin Tită”, în Sala Traian. Accesul în Polivalentă este gratuit, ca de fiecare dată la acest turneu. Organizatorii au invitat la poalele Capelei formaţiile SCM Craiova, Corona Braşov şi CSM Slatina, care se vor lupta alături de SCM Rm. Vâlcea pentru trofeul Memorialului.
Perioada de pregătire se va încheia la Braşov. Pe 23 şi 24 august, ”roş-albastrele” au confirmat prezenţa la un turneu la care mai participă Corona Braşov, CSM Slatina şi CSM Târgu Jiu.
Nathalie Hagman şi colegele sale vor debuta în noua ediţie a Ligii Florilor la finele lunii august, pe teren propriu, contra celor de la Dunărea Brăila.
În altă ordine de idei, s-au puse deja în vânzare şi abonamentele pentru noul sezon handbalistic. Astfel, începând de luni, 5 august şi până miercuri 7 august, ”vechii abonaţi care doresc să îşi reînnoiască abonamentul, cu scopul de a-şi păstra locul din sezonul trecut, au posibilitatea de a face acest lucru în întervalul menţionat. Pentru abonaţii din sezonul trecut, abonamentele pentru sezonul curent se pot procura din incinta Sălii Sporturilor Traian, sala ”VIP”, doar în perioada 5-7 august 2024, între orele 10.00 – 12.00 şi 16.00 – 18.00. În perioada 08 – 28 august abonamentele se pot procura de către toţi doritorii doar online, accesând likul de pe site-ul SCM Râmnicu Vâlcea şi pagina oficiala a clubului de facebook. Linkul va fi publicat curând şi va deţine toate informaţiile şi paşii necesari de parcurs pentru procurarea abonamentelor”, au explicat oficialii clubului de la poalele Capelei. ”Abonamentele se vor vinde doar până la data de 28 august. Biletele pentru jocurile echipei se vor putea procura online cu trei zile înaintea începerii fiecărui meci. Biletele se vor vinde online până la 30 de minute după începerea meciului. Nu se pot face rezervări de bilete. Accesul în sala de joc se va face doar pe baza scanări codului de bare sau QR de pe bilet sau abonament”, a mai adăugat conducerea clubului. Abonamentele vor asigura atât accesul la meciurile din Liga Florilor, cât şi la cele din EHF European League şi Cupa României. Abonamentele au preţurile următoare: 500 lei (Sectorul VIP); 400 lei Sector B (rândurile 9-10), Sector A (rândurile 1-5) şi Sector C (rândurile 1-9); 300 lei Sector A (rândurile 6-9), Sector E (rândurile 1-10); 100 lei (pensionari). Preţul unui bilet pentru meciurile de pe plan intern va fi de 15 lei, iar la cele din EHF European League – 30 lei.

Articole Similare

Back to top button