Politica

Romeo Rădulescu, disperat, îşi face campanie inclusiv pe bani europeni

Iată câteva mizerii pe care nu am reuşit să le înţeleg la campania lui Romeo Rădulescu: 1) Ca mulţi alţi pedelişti, fiindu-i probabil ruşine că este lider PD-L, a renunţat şi el la portocaliu, sperând probabil că, astfel, va păcăli lumea mai puţin informată; 2) Cine a investit miliarde sau zeci de miliarde în campania sa? Ce aşteaptă în schimb de la el şi cum va fi amortizată „investiţia”?. 3) În ultimele zile, pedeliştii săi şi angajaţi luaţi cam cu japca din Primărie au împărţit prin oraş mii de tricouri imprimate cu mesajul „Vino la Vâlcea”.
Din ceea ce ştiu, şmecheria cu „Vino la Vâlcea” este un proiect implementat de municipalitate prin intermediul Centrului de Informare şi Promovare Turistică, structură care foloseşte fonduri europene pentru „campaniile” pe care le desfăşoară. De altfel, în aprilie 2011, când Romeo Rădulescu a inaugurat CMIPT, presei i s-a spus, textual, că „Centrul de Promovare Turistică este finanţat pentru proiectele sale din fonduri europene, iar primăria i-a pus la dispoziţie ca sediu o parte din galeriile Artex”. „Prinicipalul scop al acestui Centru este acela de a promova trasee turistice şi culturale în Râmnicu Vâlcea şi în împrejurimi”, explicau grangurii de la Primăria Râmnicului. O minciună ordinară! Pseudo-proiectul „Vino la Vâlcea” este un paravan pentru campania electorală a lui Romeo Rădulescu. N-are nicio treabă cu ce minciuni aruncă prin presa pe care o îndoapă cu banii proştilor. De altfel, acesta este cel mai tragic lucru. Că nişte parveniţi care, până mai deunăzi, îşi asortau adidaşii cu pantaloni de tercot şi abia reuşeau să pârţâie trei cuvinte – au ajuns stăpâni pe visteria Râmnicului şi pe puţinii bani atraşi de la Uniunea Europeană, sifonându-i cum nu vă imaginaţi. Oamenii care au fost, weekendul trecut, pe Splaiul Independenţei, la boschetăreala intitulată „Zilele Râmnicului” ştiu prea bine aceste lucruri. Mulţi dintre ei au primit tricouri „Vino la Vâlcea”, dar etichetate „Romeo Rădulescu – primar”. Dacă nici asta nu este măgărie penibilă, atunci cum să o numim? Hoţie? Nesimţire? Tupeu? Găinărie? Boschetăreală? Ruşine!

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button