România se apropie de faliment! – semnalează liberalii
Inflaţia a ajuns la 7,58 %, un maxim al ultimilor doi ani
După ani întregi de creştere economică şi frenezie consumistă, economia României a scăzut cu 7% în 2009, iar guvernul a apelat la cea mai la îndemână soluţie pentru a sări imensa groapă din faţa sa: s-a împrumutat masiv la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, evitând pentru o scurtă vreme incapacitatea de plată.
Având în vedere situaţia actuală a României, vicepreşedintele liberal Dan Niţu, proprietarul companiei Damila, consideră că, măcar în acest moment, actuala Putere ar trebui să dea dovadă de responsabilitate şi să renunţe la orgoliu, punând urgent în aplicare planul anticriză propus de PNL. „Nu se mai poate! Ori facem ceva, ori România intră în faliment. Probabil că aţi aflat deja că rata inflaţiei a ajuns în august la 7,58%, pe fondul scumpirii produselor nealimentare cu 11,25%, a produselor alimentare cu 3,79% şi a creşterii tarifelor la servicii cu 6,24%. Partea proastă a lucrurilor este că ar putea fi şi mai rău, dacă nu se iau rapid măsuri. Iar soluţiile sunt la îndemână. Dacă doriţi, reiau câteva dintre ele: scăderea cotei unice de impozitare la 10%; reducerea TVA până la 15%; reduceri pentru plata la termen sau anticipată a impozitelor; extinderea plăţii online a tuturor obligaţiilor bugetare; întărirea domniei legii prin tratament financiar egal pentru toţi actorii existenţi pe piaţă, inclusiv statul; diminuarea substanţială a poverii sectorului public asupra economiei, care se poate realiza prin dereglementare, debirocratizare şi descentralizare; reducerea cheltuielilor bugetare şi, automat, reformarea din temelii a statului; eradicarea sistemului clientelar şi scoaterea statului din captivitatea celor care trăiesc din lucrări publice; capitalul trebuie stimulat să circule pentru a exploata oportunităţi antrepenoriale, deci e nevoie şi de o dereglementare pe piaţa financiar-bancară; obiectivul prioritar al politicii monetare a României trebuie să fie adoptarea monedei euro şi nu monetizarea pe căi ocolite a deficitelor guvernamentale”, a spus Dan Niţu. „Ar mai trebui să li se redea pensionarilor drepturile câştigate. Şi nu doar pentru că, la o populaţie cu venituri mici, consumul este direct proporţional, adică mic. Nu sunt de acord cu modul în care actualii guvernanţi îi tratează pe pensionari, cum nu sunt de acord nici cu declaraţiile lui Traian Băsescu, care vorbea despre „ticăloşia majorărilor de pensii din anii 2007 şi 2008”. În primul rând, măsurile de majorare a punctului de pensie şi de recalculare a pensiilor din anii 2007 şi 2008 se bazau pe realităţi economice de necontestat – o creştere fără precedent a economiei româneşti. Mi-a povestit şi mie cum stau lucrurile prietenul meu, fostul ministru Paul Păcuraru. Şi să mergem pe cifre şi argumente: în anul 2007, cu toate majorările, bugetul asigurărilor sociale a înregistrat un excedent de 1,13 miliarde de RON. Pe de altă parte, în anul electoral prezidenţial 2009, când Traian Băsescu avea ca obiectiv realegerea, prin orice mijloace, inclusiv prin convingerea unor oameni prin intermediul pomenilor, cheltuielile cu pensiile au crescut cu aproape 7 miliarde de RON. Un alt argument: majorările de pensii operate de Guvernul liberal, în anii 2007 şi 2008, au constituit îndeplinirea unei angajament electoral în temeiul căruia inclusiv Traian Băsescu a câştigat primul mandat prezidenţial, în anul 2004. Cum însă Traian Băsescu a probat în repetate rânduri că trăieşte după un sistem de valori inversate faţă cele ale unui om normal şi onest, nu ne aşteptăm ca acesta să înţeleagă sensul ideii de respectare a unui angajament electoral sau de orice alt tip. În plus, Partidul Naţional Liberal consideră că pensia nu reprezintă un favor pe care statul îl face unui cetăţean, şi nicidecum o pomană – fie ea şi electorală – cu care românii pot fi păcăliţi să-şi dea votul unuia sau altuia dintre partide. Acest mod de raportare la cetăţean, privit ca un pomanagiu uşor de manipulat, îi caracterizează pe campionii voturilor dobândite în schimbul banilor, pungilor cu alimente sau găleţilor portocalii. Românii îşi amintesc cum, în anul 2008, aceşti „ţepari” electorali au înşelat încrederea cadrelor didactice promiţând majorări salariale de 50%, iar pe urmă… ce s-a întâmplat? Haos!”, a adăugat viceliderul PNL Vâlcea.