Robert Schell va continua extinderea reţelei de canalizare din Brezoi

robert schell new picPotrivit afirmaţiilor primarului Robert Schell, până la finalul acestui an toţi locuitorii din oraşul Brezoi vor putea beneficia de reţeaua de canalizare. În acest moment, singurele care nu dispun de această utilitate sunt locuinţele situate pe axul central al oraşului, la drumul naţional. „Avem o lucrare de canalizare începută în oraş, pe OG 28, care va fi continuată şi pe care sper să o finalizăm în acest an. Va fi mai greu de realizat acest lucru pentru că nu am reuşit să plătim facturile emise până în prezent, iar banii de la Guvern ştiţi că sunt destul de puţini. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 1 milion de euro. Din ceea ce avem de făcut, s-a executat 20 la sută. Locuinţele de pe străzile Eroilor şi Vultureasa sunt singurele care nu beneficiază de reţeaua de canalizare. Din acest punct de vedere, putem spune că la sfârşitul acestui an vom încheia tot ce înseamnă apă şi canalizare în oraşul Brezoi, atât cât era absolut necesar”, a declarat Robert Schell. Edilul din Brezoi a mai precizat că, în următoarea perioadă, printre altele, va fi ridicat şi un pod peste râul Lotru, pe strada Vasilatu. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button