Politica

Rezultatele primului tur. PSD, PNL şi AUR sunt marii pierzători…

Conform datelor prezentate luni dimineaţa de Autoritatea Electorală Permanentă, la Vâlcea, în primul tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, am avut o prezenţă de 49,38 %, ceea ce înseamnă 155.234 votanţi, 133.095 pe listele permanente şi 20.853 pe cele suplimentare.

Rezultate, la nivel naţional

  1. CĂLIN GEORGESCU 2,12 mil. voturi
  2. Elena Lasconi 1,77 mil. voturi
  3. Marcel Ciolacu 1,76 mil. voturi
  4. George Simion 1,28 mil. voturi
  5. Nicolae Ciucă 0,81 mil. voturi

Rezultate, în judeţul Vâlcea

Candidat                                             Voturi                         Procent(~)

ION-MARCEL CIOLACU                 39.397+4.913              26,01 %

CĂLIN GEORGESCU                        34.484+6.477              22,76 %

GEORGE-NICOLAE SIMION           28.007+9.312              18,49 %

ELENA-VALERICA LASCONI        18.695+3.879              12,34 %

NICOLAE-IONEL CIUCĂ                 14.816+6.050              9,78 %

MIRCEA-DAN GEOANĂ                  8.766+4.241                5,78 %

CRISTIAN DIACONESCU                4.525+3.601                2,98 %

CRISTIAN-VASILE TERHEŞ           924+362                      0,61 %

ANA BIRCHALL                               562+161                      0,37 %

HUNOR KELEMEN                          401+41                        0,26 %

LUDOVIC ORBAN                            360+152                      0,23 %

SEBASTIAN-CONSTANTIN            208+32                        0,13 %

POPESCU

SILVIU PREDOIU                             176+51                        0,11 %

ALEXANDRA-BEATRICE               125-151.321                0,08 %

BERTALAN-PĂCURARU

Concluzii, în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică

La nivel naţional, PSD, PNL şi AUR sunt marii pierzători ai alegerilor prezidenţiale.

Aşa cum avertizam încă dinaintea alegerilor locale, din cauza prostiilor pe care le-a făcut şi continuă să le comită, PNL Vâlcea riscă să obţină la alegerile parlamentare de duminică doar un mandat de deputat.

PSD Vâlcea are garantat un mandat de senator, în perspectiva alegerilor de la 1 decembrie, dar riscă să treacă de la 3 deputaţi, câţi a avut în legislatura 2020-2024, la doi (Ovidiu Ştefan Popa şi Lucian Rădulescu), în mandatul următor.

Conform estimărilor de luni, USR Vâlcea va avea un reprezentant în Camera Deputaţilor şi în următorii 4 ani. De asemenea, dacă PSD sau PNL nu scot zilele acestea un iepure magic din pălărie, cum ar fi o alianţă de forţă, fuziuni cu alte formaţiuni ş.a.m.d., AUR Vâlcea este ca şi intrat în Camera Deputaţilor cu Nicolae Mândrescu, care se spune că i-ar fi suflat lui Vicenţiu Mocanu candidatura de sub nas după o discuţie între primarul Gutău şi George Simion, acesta din urmă venind recent la Rm. Vâlcea pentru a-şi cere scuze din cauza acţiunilor AUR împotriva edilului PSD, în campania de la locale.

Neaşteptat a fost mesajul ferm al lui Simion, duminică seara. Liderul AUR a declarat război total, pe vecie, PSD-ului. Ceea ce înseamnă că PSD şi PNL îşi pot arunca reciproc colacul, pentru moment, sau liberalii sunt salvaţi de Lasconi, în condiţii încă neştiute, şi social-democraţii rămân singuri în calea „furtunii”.

 

 

 

 

 

Articole Similare

Back to top button