Revoluţie în fotbal!
A început sezonul protestelor în România! După cum bine am văzut în toate oraşele importante ale ţării, de la bătrâni pensionari până la studenţi, profesori, oameni de cultură sau actori, cu toţii au ieşit pe străzi pentru a cere „javrei ordinare” de la Cotroceni să ne lase-n voia Domnului şi să plece. E clar că oamenilor le-a ajuns cuţitul la os şi nu mai suportă, dar când vorbim despre corupţia din România, căreia nu i se mai taie odată coada, de-am ajuns ruşinea Europei, dăm tot felul de exemple: de la casele lui Năstase, la scenele lui Ridzi, la Berceanu sau Videanu, la Regii Asfaltului sau la Bechtel.
Dar despre mizeria din fotbal, răscolită zilnic sub nasul nostru, nu ne mai indignăm. Corupţia din fotbal a ajuns o fatalitate cu care suntem obligaţi să trăim. Discuţiile cu privire la meciuri trucate şi arbitraje slabe i-au făcut pe oameni să vadă mocirla din fotbal şi să se depărteze tot mai mult de fotbalul din România. Patronii care fac atâtea probleme cluburilor de fotbal aleg să discute despre corectitudinea anumitor partide în direct. La fel se întâmplă în cazul arbitrilor, persoane pe care aceşti conducâtori îi fac praf la televizor,de cele mai multe ori pe bună dreptate. Scandaluri mari, grele, care, cu puţină bunăvoinţă din partea organelor de anchetă, puteau scutura mizeria, au trecut suave ca zefirul de primăvară. „Valiza”, „Folcloristele”, „Bricheta”, „Mită în elicopter”… De ani de zile se ştie că „mafia” este cea care decide cine iese campioană. Ba chiar că există un fel de rotaţie, ca fiecăruia dintre „naşii mari” să-i vină rândul la purcoiul de bani (10 milioane de euro, în cazul celor mai proaste rezultate) de la Liga Campionilor. „Naşii mai mici”, care ştiu toate dedesubturile murdare, se aleg cu firimiturile: menţinerea în Liga I, drepturile de televizare, transferuri ale căror sume sunt măsluite pentru a nu plăti taxe etc.
Lumea a ajuns să iubească fotbalul pentru trecut. Toţi am rămas cu amintirea Generaţiei de Aur din 1994, cu amintirile de la Mexico ’70. Mulţi am rămas iubitori ai fotbalului pentru fentele lui Hagi, golurile lui Van Basten, geniul lui Maradona, explozia lui Ronaldo, eleganţa în driblinguri a lui Zidane, pentru cele 1000 de goluri ale lui Pele şi Romario. Nimeni nu poate uita că a existat Steaua 1986, Milanul lui Sacchi, Galata lui Fatih Terim, Realul lui Del Bosque sau Di Stefano, şi Arsenalul lui Wenger care ne-au încântat prin calitatea jocului, dar şi Barcelona de azi a lui Guardiola, care este de-a dreptul genială. Toţi ne vom aminti de nebunia lui Lăcătuş, eleganţa lui Dobrin şi Balaci, golurile lui Cămătaru. Dar de ce nu va rămâne nimeni cu amintirea acestor ani, de ce se vrea distrugerea unui fenomen care ne-a ţinut pe mulţi cu sufletele la gură, de ce s-a ajuns aşa departe? Cât va mai continua? Nu putem şti. Dar putem protesta! Şi ce putem şti cu siguranţă este că vom spera că fenomenul îşi va recăpăta anvergura din trecut.
• Ec. Mădălin DOBRE
