Liga II

Revanşa lui N’Kongue

FC MARAMUREŞ – CSM RM. VÂLCEA 0-1

* fotbalistul francez de origine cameruneză a înscris golul victoriei în deplasarea de la Baia Mare şi şi-a spălat astfel păcatele după ratarea monumetală din meciul cu UTA Arad

Christian N’Kongue (jucătorul care ar fi putut semna şi victoria cu UTA Arad, de la finele săptămânii trecute) şi-a luat o binemeritată revanşă faţă de oficiali, antrenori, coechipieri şi suporteri în meciul de la Baia Mare. Iar asta pentru că CSM Rm. Vâlcea a reuşit să câştige partida cu FC Maramureş, care a avut loc miercuri, 4 aprilie, în runda intermediară din cadrul Ligii a II-a, graţie chiar unui gol marcat de fotbalistul francez de origine cameruneză, cu un sfert de oră înainte de final.

Primele trei meciuri din retur au întărit forţa echipei din Zăvoi

Cu sabia lui Damocles deasupra capului, vâlcenii au evoluat excelent la Baia Mare şi au arătat că cele trei meciuri dificile cu Unirea Alba Iulia, Gaz Metan tr. Severin şi UTA Arad au reprezentat cel mai bun prilej pentru a testa forţei echipei. Iar în condiţiile în care în această etapă elevii lui Marius Mitu au dat peste un adversar de o valoare redusă au putut să-şi treacă în cont şi prima victorie din retur.
Cea mai periculoasă ocazie de gol a vâlcenilor din prima repriză s-a consemnat în minutul 34 şi l-a avut în prim plan pe Ionuţ Popescu. Acesta a executat puternic o lovitură liberă de la 30 de metri, balonul trimis pe centrul porţii fiind prins cu greutate de portarul Lovasz.

Thiandoum Daouda a fost eliminat de pe teren în minutul 88

Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 73, de N’Kongue, la capătul unei frumoase acţiuni personale. Vâlcenii au iniţiat un contraatac pe flancul stâng, mingea a ajuns în posesia fotbalistului de culoare, care a trecut în viteză pe lângă fundaşul De Rosa, a pătruns în suprafaţa de pedeapsă, iar de la circa 10 metri, din zonă centrală, a înscris cu un şut puternic, expediat în partea stângă a buturilor apărate de Lovasz.
Astfel s-a scris istoria acestui meci, la finele căruia vâlcenii l-au pierdut însă pentru duelul următor pe senegalezul Thiandoum Daouda, care a încasat al doilea cartonaş galben în minutul 88, pentru un fault dur, şi a fost eliminat de pe teren.
În partida cu FC Maramureş, CSM Rm. Vâlcea a evoluat în următoarea alcătuire: Tufişi – Vasile, Plecanciuc, Popescu, Vătăjelu, Daouda, Nicolae (Ene ’57), Pîrvu, N’Kongue, Stoica, Văduva (Pribac ’62).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button