Social

Restricţii în 31 de localităţi din Vâlcea

Prin Hotărârea nr. 31 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgentă (CJSU) Vâlcea, la propunerea DSP, începând cu 14 octombrie a.c., purtarea măştii de protecţie atât în spaţiile publice închise, cât şi în spaţiile publice deschise, este obligatorie în tot judeţul. Măsura a fost luată în scopul prevenirii răspândirii infecţiei cu virusul SARS CoV-2 şi se va aplica atât adulţilor cât şi copiilor cu vârsta de peste cinci ani. De asemenea, membrii CJSU Vâlcea au hotărât ca, până pe 28 octombrie, în 31 de localităţi din judeţ, care înregistrează o rată de incidenţă a cazurilor mai mare de 1,5/1000 de locuitori, organizarea de activităţi, întruniri, vizite şi alte evenimente private în cadrul gospodăriilor populaţiei, cu participarea a mai mult de 25 de persoane în acelaşi timp, să fie interzisă, iar activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor din aceste localităţi să fie permisă doar în intervalul orar 7:00 – 22:00 şi doar pentru 1/3 din capacitatea autorizată a acestora. În cazul restaurantelor şi cafenelor cu activitate în exteriorul clădirilor (terase, corturi, foişoare) din aceste localităţi, programul de funcţionare în această perioadă de două săptămâni va fi, de asemenea, permis doar în intervalul orar 7:00 – 22:00. Totodată, în aceste 31 de localităţi sunt suspendate: activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, activitatea cinematografelor, organizarea de spectacole, concerte şi evenimente culturale, precum şi organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, zile onomastice etc) şi rânduieli bisericeşti (pomeni şi parastase) atât în localurile publice situate în spaţii închise (restaurante, cafenele, săli de evenimente) cât şi în cele din spaţii deschise (terase, corturi, foişoare etc). Sunt interzise şi evenimentele publice ocazionale de tip târguri săptămânale, târguri de produse tradiţionale, bâlciuri, talciocuri sau pieţe volante.

Localităţile din judeţ în care s-a depăşit pragul critic de infectări cu virusul SARS-CoV-2 de 1,5 /1000 de locuitori şi în care se vor aplica aceste restricţii sunt: Milcoiu (9,66), Râmnicu Vâlcea (4,45), Stoeneşti (4,16), Titeşti (4,15), Drăgoeşti (3,10), Olanu (3,10), Şirineasa (3,09), Goleşti (3,07), Pietrari (3,05), Vlădeşti (3,00), Brezoi (2,95), Băile Olăneşti (2,92), Călimăneşti (2,74), Costeşti (2,60), Bujoreni (2,56), Păuşeşti Măglaşi (2,48), Stoileşti (2,46), Sălătrucel (2,27), Ştefăneşti (2,20), Runcu (2,15), Nicolae Bălcescu (2,12), Budeşti (2,09), Păuşeşti Otăsău (2,01), Mihăeşti (1,90), Galicea (1,89), Ocnele Mari (1,74); Lădeşti (1,71), Malaia (1,69), Ioneşti (1,67), Dăeşti (1,58) şi Bărbăteşti (1,55).

Articole Similare

Back to top button