Liga IVFotbal

Remiză la Călimănești, între Sparta și Cozia! Soarta calificării va fi decisă pe 4 iunie

Lidera Ligii a IV-a, Cozia Călimănești și echipa de pe locul 3 din Elită, Sparta Rm. Vâlcea, s-au întâlnit miercuri, 11 mai, pe terenul formației din stațiune, în manșa tur a semifinalelor fazei județene a Cupei României. Confruntarea de foc între cele două s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Oaspeții au condus la Călimănești. Vali Mihalcea i-a adus în avantaj după aproximativ un sfert de oră de joc. La 0-1, spartanii au cerut și un penalti, pentru un presupus fault la Sebi Preda. Gazdele au egalat tot în prima repriză, în minutul 22, după o fază fixă, un corner, prin căpitanul Alexandru Ștefan.

A fost un meci de «care pe care». Calitatea acestuia a avut de suferit și din cauza terenului, care arăta bine doar în poze, a vremii (foarte cald), a orei de disputare. Gazdele au practicat jocul obișnuit, noi am încercat să combinăm. În repriza a doua am intrat în jocul lor. E bine că s-a terminat așa, până la urmă. Probabil că rezultatul e echitabil. Oricare dintre echipe putea câștiga. Cozia nu m-a convins nici de această dată. E o echipă lentă, în care se evidențiază doi jucători. Dacă îi ai în vedere, nu mișcă. Din păcate am pierdut doi jucători după acest meci. Sebi Preda a fost accidentat. I-a fost pus piciorul pe gleznă și din duel împins în gard, care e foarte aproape de linia de margine. S-a lovit la spate și picior. Iar Darius Preda a fost eliminat prin minutul 85, pentru cumul de galbene. Primul l-a primit gratuit, în opinia mea. În retur cred că va fi altceva. Jucăm acasă, la noi pe teren și șansele să înclinăm balanța în favoarea noastră sunt mai mari”, a precizat oficialul ”spartanilor”, Marius Voican, după confruntarea din deplasare, cu Cozia.

Adversarii pot să spună orice. Oricum se creează tot felul de diversiuni. Noi ne vedem de treaba noastră. De arbitraj, ce poți spune? Ce interes să aibă copilul acela pentru vreo echipă sau alta? Am mai strigat și eu, au mai strigat și ei… Ca la fotbal. Așa aș putea să mă leg și eu de aruncarea de la margine din care au marcat ei. Dar nu stau să mă mai gândesc ce ar fi fost dacă… S-a dus meciul. Restul… e poveste. Vedem ce va fi pe 4 iunie. Pornim de la zero. S-a scos regula avantajului dat de golul marcat în deplasare. La Călimănești meciul a fost echilibrat. Noi am început mai bine. Dacă Nonis dă centrare în fața porții și nu trimite în plasa laterală, se poate schimba tabela. Ileana a ratat două ocazii mari. Am avut puțină teamă de acest meci, dar nu pentru rezultat, ci să nu pierdem vreun jucător, să avem eliminări sau accidentați. E bine că am scăpat și jucătorii sunt valizi. Ne așteaptă meciuri grele în campionat, următorul la Băbeni. Bineînțeles, ne dorim rezultate bune pe toate planurile, dar e mai important ce facem în Liga a IV-a decât în Cupă”, a declarat Vasile Ilinca, antrenorul Coziei.

Articole Similare

Back to top button