Remiză, în Treapt, între Horezu și Alunu! Finalul de joc a adus un gol, dar și două eliminări

Viitorul Horezu și Oltețul Alunu s-au întâlnit sâmbătă, 17 mai, pe stadionul din Treapt. Duelul dintre trupa din orașul cermicii și a treia clasată s-a terminat la egalitate, scor 3-3. Pe final au fost și două cartonașe roșii. Le-au primit portarul de la oaspeți și Radu Georgescu (în cazul său, pentru al doilea galben). Ar fi existat o dispută pentru minge între cei doi, după înscrierea golului egalizator de către gazde.
”A fost un meci intens disputat, cu răsturnări de scor, frumos, mai ales că s-au și marcat multe goluri. Am condus cu 1-0 dintr-un penalty scos de Radu Georgescu și transformat de Leo Săraru. Apoi am fost egalați. 1-1 a fost și la pauză. În partea secundă, am preluat iar conducerea. Raul Nistor a prins un șut bun, de la 27-28 de metri și a trimis mingea la vinclu, dar din nou am cedat. S-a făcut 2-2, chiar 2-3. Pe final, în minutul 89, Radu Georgescu a marcat golul egalizator, de 3-3. Au mai fost ocazii. Ei au avut o bară, noi încă trei oportunități. Cred că dacă era puțin mai atenți, era un joc pe care îl puteam câștiga. Dar, învățăm din greșeli. Felicitări băieților pentru efort, pentru că am revenit spre final după ce am fost conduși. Ne dorim să avem în continuare rezultate bune”, a declarat Adrian Popa, antrenorul jucător de la Horezu.