Relaţiile dintre Ciech Soda Romania şi CET Govora, aproape de punctul „G”

USGMiercuri, Ciech Soda Romania a transmis un comunicat de presă prin care a făcut cunoscut că negocierile cu CET Govora nu s-au încheiat, cum anunţase o parte a presei locale. “Informaţia circulată în câteva dintre publicaţiile locale este inexactă. Discuţiile încă se poartă şi nu există o înţelegere finală asupra termenilor contractuali. Mai sunt în discuţie o serie de subiecte importante care trebuie stabilite, înainte ca CSR să preia aburul industrial furnizat de CET”, au explicat reprezentanţii Ciech Soda România, la doar câteva zile după ce s-a auzit că ar fi câştigat procesul cu CET Govora, anulând astfel decizia administratorului judiciar de a anula contractul dintre cele două societăţi.

În politică şi administraţie, există oameni care cred că Remus Borza şi polonezii de la fostul USG sunt pe mână. Alţii cred că neînţelegerile dintre ei sunt reale şi pun în mare pericol economia judeţului Vâlcea.
Între timp, a apărut şi un raport al administratorului judiciar, document în care, surprinzător, nu apare deloc cuvântul „vinovaţi”. Se precizează, în schimb, că „una dintre principalele cauze care a condus la insolvenţa CET Govora o reprezintă valorificarea producţiei sub nivelul preţului de cost şi mai ales sub cel reglementat de ANRE”. Altfel spus, Borza consideră în continuare că societatea a ajuns într-o situaţie critică din cauza Ciech Soda Romania, a Oltchim-ului şi, nu în ultimul rând, a populaţiei din Rm. Vâlcea, care beneficiază, în opinia sa, de apă caldă şi agent termic la un preţ subvenţionat peste măsură. Aiurea! Păi nu erau mă de vină şi ziarele şi posturile TV, cu contractele lor de 3-4 mii de lei?

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button