FotbalDiverse

Regal fotbalistic juvenil, la Ionești! 250 de copii au participat la Cupa Comchim Junior

Sâmbătă, 13 august, cochetul stadion din Ionești a găzduit, în premieră, un eveniment sportiv de amploare. 250 de copii au luat parte la prima ediție a Cupei Comchim Junior. 10 cluburi au avut reprezentante în cele două întreceri, de la categoriile Under 11 și Under 13: FC Voluntari, CSȘ Rm. Vâlcea (antrenor Alin Pufu), Școala de Fotbal ”Ciprian Dinu”, din Slatina, Viitorul Valea Mare, ACS Oltul Ionești, Inter Călimănești (antrenor Cornel Badea), CS Olimpia Drăgășani (Paul Pagâu), AS Juniorul Rm. Vâlcea (Mihai Duică), Sparta Rm. Vâlcea (Iulică Dincă) și Viitorul Pietrari (Ionuț Lakotoș). La categoria Under 13, turneul a fost câștigat de Sparta Rm. Vâlcea, care s-a impus cu 3-2, la loviturile de departajare, în fața celor de la CSȘ Rm. Vâlcea. Pe locul 3 s-a situat FC Voluntari. La Under 11, în fruntea ierarhiei a fost Școala de Fotbal ”Ciprian Dinu”, din Slatina. Locul 2 a fost ocupat de Oltul Ionești, iar pe 3 s-a situat Inter Călimănești. Toți copiii au fost premiați. Au fost acordate și trofee speciale, pentru fair-play, golgheterul turneului, cel mai bun portar, cei mai buni jucători. MVP, la categoria Under 11, a fost Gabriel Dinu, de la Școala de Fotbal Ciprian Dinu, din Slatina, iar la Under 13, Răzvan Dobrițoiu, de la Sparta. Meciurile s-au disputat pe două terenuri, începând de la ora 14.00 și până la 21.00, o parte în nocturnă. Toți participanții au fost impresionați de condițiile oferite, de modul exemplar în care a fost organizat evenimentul. Inclusiv părinții au fost tratați cu respect de gazde. Copiii au primit pachete, sandwich-uri, apă, pentru hidratare și tot ce a fost nevoie. ”Am avut foarte mari emoții. A fost primul eveniment de acest gen pe care l-am organizat. Mă bucur că totul a ieșit bine, iar impresiile sunt pozitive, la final. Mulțumesc foarte mult celor care m-au sprijinit: clubului Oltul Ionești, Primăriei Ionești, Comchim, Dragoș Gîlicea, Marius Cherăscu, Lucian Briceag, Rareș Despoiu, George Nedea, domnilor Ion Ciucă, Bogdan Ciucă și Florin Telejman și domnului primar Constantin Neagoie. Am avut și asistență medicală, pe doamna Simona, arbitri din cadrul AJF Vâlcea. A fost o bucurie să vedem atâția copii practicând fotbal pe stadionul din Ionești! Vom încerca să permanentizăm competiția. Anul viitor încercăm să facem un turneu pe trei zile, la mai multe categorii de vârstă, cu mai multe formații la fiecare nivel, să aducem echipe chiar și din afara țării, poate din Republica Moldova, Zimbru Chișinău sau reușește cumva Dragoș Gîlicea să vină din Marea Britanie cu o grupă de copii”, a declarat profesorul Laurențiu Mutu, organizatorul primei ediții a Cupei Comchim, alături de George Nedea și Rareș Despoiu și ceilalți parteneri și susținători.

Articole Similare

Back to top button