Social

Recompense pentru familiile din Malaia care împlinesc 50 de ani de căsnicie

Gheorghe Dinculescu, de la Malaia, este unul dintre primarii care se gândesc la viitor şi-i preocupă în special soarta noilor generaţii, dar în acelaşi timp nu uită nici trecutul şi îi respectă pe toţi cei care au contribuit la dezvoltarea comunităţii locale. Astfel, de curând, social-democratul a propus în Consiliul Local adoptarea unui proiect de hotărâre care prevede recompensarea cu câte 2500 de lei a tuturor familiilor care împlinesc 50 de ani de căsnicie. Gheorghe Dinculescu a explicat că, din punctul său de vedere, este un gest firesc, iar bugetul local nu este afectat

Articole Similare

Back to top button