Răzvan Milosteanu (Costeşti): „Mai nou, luptăm şi împotriva arbitrilor. Trebuia să avem încă două penaltiuri cu Chimia”
Minerul Costeşti s-a impus la limită, cu scorul de 2-1, în meciul de pe teren propriu, cu Chimia 2012 Rm. Vâlcea. „Chimiştii” au deschis scorul, din penalti, au fost egalaţi în minutul 40, tot prin lovitură de la 11 metri, transformată de Ionuţ Vladu, după care au primit lovitura de graţie în minutul 60, prin Irinel Coconu. „ A fost un meci greu, pentru că suntem nevoiţi să luptăm şi împotriva arbitrilor. Am mai avut două penaltiuri clare, neacordate din nou. Se pare că echipa Minerul nu place deloc arbitrilor. Coconu primeşte cot în gură în careu, iar arbitrul trebuia să dea roşu şi penalti, dar spune că nu a fost nimic. Cum aşa, de vreme ce jucătorul meu avea sânge la gură. Nu ştiu de unde vin aceşti arbitri, dar AJF trebuie să se implice mai mult, pentru e dezastru”, a precizat Răzvan Milosteanu, antrenorul echipei Minerul Costeşti. (L.C:)