
Rapid Stoenești s-a reorganizat și și-a stabilit obiective mai îndrăznețe pentru partea a doua a sezonului. A realizat câteva transferuri care și-au dovedit utilitatea. Din candidată la ultimele locuri, formația din comuna administrată de Gheorghe Dumbravă a ajuns să spere la o clasare la mijlocul ierarhiei. În week-end-ul trecut a obținut a opta victorie din acest sezon și a patra din retur. Rapid a trecut cu scorul de 7-2 de Cavalerul Trac Cernișoara. Oaspeții au avut o primă șansă de a deschide scorul. Cebuc a trimis mingea în bară. La mijlocul reprizei s-a produs deschiderea scorului. ”Chimistul” (Cosmin Cozma) a executat o lovitură liberă, iar Dumbravă a adus echipa gazdă la timonă. Imediat s-a făcut 2-0. Vameșiu a insistat pe o minge lungă, a ajuns înaintea portarului și l-a lăsat pe Adrian Munteanu cu jokerul pe liber, având de îndeplinit o simplă formalitate. Apoi, tot Ionuț Dumbravă, cu un șut frumos, de la 30 de metri, a dus scorul la 3-0. Pe final de repriză, oaspeții au redus din diferență prin Adrian Drăghici, din penalty. 3-1 a fost la pauză. Spectacolul sportiv a continuat în partea secundă. După un corner, același Dumbravă a venit lansat și a lovit în plin balonul cu capul, învingându-l din nou pe portarul advers: 4-1 (minutul 51). A rupt plasa, la figuat, dar și la propriu, fiind nevoie de reprinderea ei. Apoi, la o lovitură liberă a oaspeților, s-a remarcat portarul, care a evitat golul 2 al adversarilor. Cernișorenii au avut alte două oportunități de a marca, dar portarul a intervenit prompt. În ultimul sfert de oră al jocului s-a mai marcat de patru ori. Vameșiu a punctat pentru 5-1 și imediat pentru 6-1, iar Mădălin Ciucă, cu un șut puternic, i-a dat peste cap degetele portarului advers și a făcut ca diferența să fie de șase goluri, scor 7-1. Ultimul gol l-au înscris oaspeții, după o acțiune personală a lui Andrei Marin.