Punctaj maxim elevii lui Nicolae Vâlcu după primele două etape

OLTEŢUL ZĂTRENI – OLTEŢUL 2012 BĂLCEŞTI 3-2

* când fotbaliştii din Zătreni au înfruntat două formaţii nou-înfiinţate

Derbiul din sudul judeţului, dintre cele două formaţii din zonă care poartă numele Olteţul, s-a încheiat cu victoria fotbaliştilor din Zătreni, cu scorul de 3-1 (după 2-0 la pauză). În acest duel, pentru trupa antrenată de Nicolae Vâlcu au punctat Iulian Cercel, Alin Stoica şi Alin Vlăiculescu. „Am făcut un meci foarte bun, dar chiar şi aşa am obţinut o victorie foarte muncită, un lucru la care trebuie să recunosc că nu prea m-am aşteptat. E bine că am strâns şase puncte în aceste prime două etape, când am înfruntat două formaţii nou-înfiinţate”, ne-a declarat Vâlcu. În urma acestui rezultat, Olteţul Zătreni se menţine în careul de aşi al Seriei a III-a de la „Onoare”, având punctaj maxim după două etape. Alte trei formaţii (adică Unirea Laloşu, ALX Port Vale Mateeşti şi Ştiinţa Grădiştea), au de asemenea câte două victorii în cont. În următoarea rundă, care va avea loc duminică, 21 septembrie, jucătorii din Zătreni vor juca tot pe teren propriu, cu Inter Lăpuşata. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button