Administratie

PUG actualizat la zi, la Valea Mare

În baza unei colaborări cu CJ Vâlcea, comuna Valea Mare beneficiază de finanţare din surse externe nerambursabile pentru actualizarea Planului Urbanistic General, documentul care stă la baza amenajării teritoriului şi a dezvoltării localităţii. După cum probabil se ştie, PUG-ul este un proiect care cuprinde analize, reglementări şi regulamentul local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază (suprafeţe din intravilan, cât şi din extravilan). În acelaşi timp, PUG-ul este documentul care stabileşte normele generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scară mai mică, PUZ-urile şi apoi PUD-urile. Ei bine, zilele trecute, au venit banii de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ceea ce înseamnă că primarul Niţă Ion Gabi poate începe cât mai curând elaborarea noului PUG. Protocolul semnat de edilul PNL cu CJ Vâlcea este valabil până la 31 decembrie 2027, dar şeful Executivului local are în plan ca documentul să fie la zi cel târziu anul viitor.

Articole Similare

Back to top button