Puchin şi Dascălu asfaltează DC 60 şi DC 60 A (Lăcusteni)
De ani buni, aproape toate gospodăriile din comuna Lăcusteni sunt racordate la reţelele publice de canalizare şi alimentare cu apă, realizate cu fonduri pe Măsura 3.2.2 a PNDR. În perioada următoare, primarul Marin Puchin şi viceprimarul Ştefan Dascălu vor să asfalteze două drumuri comunale, cu bani pe Ordonanţa 28. Este vorba de DC 60 şi DC 60 A, pe o lungime totală de 3,5 kilometri. „Ca o altă noutate, în curând, ADI Apa Vâlcea va demara lucrările de extindere a sistemelor de apă şi canalizare, astfel încât toţi locuitorii să beneficieze de aceste utilităţi. Aşa cum a mai spus, eu nu voi mai candida pentru un nou mandat. Sunt convins însă că Ştefan Dascălu, pe care îl recomand pentru funcţia de primar, va face o treabă excelentă în localitate”, a declarat primarul Marin Puchin. (L.C.)