PSD Vâlcea nu va găsi uşor oameni de valoarea lui Lovin, a lui Buşu sau a lui Grigorescu

Mihailescu Gheorghe– consideră Gheorghe Mihăilescu

PSD Vâlcea îşi va reveni după plecarea trioului Lovin – Buşu – Grigorescu, chiar dacă nu va reuşi să găsească oameni la fel de valoroşi care să le ia locul, este de părere preşedintele executiv Gheorghe Mihăilescu. Pe de altă parte, el speră ca PSD şi ALDE să conlucreze după alegeri. „Regret plecarea celor trei, pe care i-am apreciat ca fiind nişte oameni de valoare. Îmi pare rău că au plecat, însă respect proiectul pe care l-au început. Organizaţia PSD este puternică, nu putem spune că am rămas descoperiţi. Vom găsi oameni să punem în locul lor, chiar dacă nu de aceeaşi valoare.

Este greu. Nu creezi peste noapte oameni de o asemenea anvergură. Sper ca demersurile lor să fie alături de noi, pentru că ne aflăm într-o alianţă la nivel naţional. Sper ca împreună, după 6 iunie să putem construi ceva”, a spus Gheorghe Mihăilescu, al doilea social-democrat, după Sorin Vasilache, primarul de la Băile Olăneşti, care nu se fereşte să spună că regretă plecarea celor trei foşti colegi. Cel mai probabil, astăzi, va fi sunat şi el de Costi, care îl va dojeni pentru această declaraţie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button