Acasă Politica Propunere de modificare a legii pentru evitarea dosarelor penale de către şoferii...

Propunere de modificare a legii pentru evitarea dosarelor penale de către şoferii cărora le este suspendat dreptul de a conduce

154
0

Deputatul PSD Eugen Neaţă vine în sprijinul şoferilor. Mai exact, a solicitat Ministerului Justiţiei modificarea legii, a art. 118 alin. (4), teza a doua din Ordonanţa de Urgenţă 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, care să conducă la clarificarea oportunităţii înregistrării unor dosare penale în situaţia unor încălcări ale normelor regimului rutier.


”Astăzi (n.r. – luni, 20 decembrie) am formulat o interpelare adresată Ministerului Justiţiei, ministrului Marian Cătălin Predoiu. Interpelarea are scopul de a aduce în atenţie publică numărul celor afectaţi penal de încălcarea fără ştiinţă a unei norme de regim rutier. Pe scurt este vorba de cei cărora justiţia le suspendă dreptul de a conduce un autovehicul fără a-i putea înştiinţa în timp util de această decizie. Există o întârziere reală între decizia oficială a suspendării şi conformarea şoferului care se află la volan, ceea ce-l pune pe acesta din urmă într-o situaţie cu efect penal: conducerea fără drept. Situaţia mi-a fost descrisă de toţi cei implicaţi într-o asemenea situaţie: şoferi, poliţişti, procurori şi avocaţi.
O decizie judecătorească este un document oficial, care are nevoie să călătorească de la emitent la împricinat pentru a-şi produce efectul. Suficient timp pentru a produce împrejurările unei infracţiuni noi, care se cere cercetată, îndosariată şi penalizată de justiţie, cum am spus mai înainte.

În urmă cu puţin timp, am depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea art. 118, alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Am spus acolo că este nevoie de 15 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti pentru punerea în aplicare a deciziei judecătoreşti definitive, pentru cei cărora le este suspendat dreptul de a conduce un autovehicul. Mulţi dintre cei penalizaţi pot fi şoferi aflaţi în cursă, la serviciu, departe de garaj şi de casă şi pot avea nevoie de timp pentru a se conforma.
Astăzi, aşa cum este scrisă legea acum, ei sunt subiect de cercetare penală, cu tot ceea ce presupune o asemenea acţiune. În mare, multe forţe şi multe cheltuieli de bani şi de timp, care pot fi evitate foarte simplu prin iniţiativa propusă de mine”, a explicat Eugen Neaţă.

”Până când ea va fi aprobată în Parlamentul României, m-am gândit să aflăm împreună de la Ministerul justiţiei numărul celor care au ajuns să fie cercetaţi penal pentru conducere fără drept, ca urmare a unei decizii judecătoreşti definitive, de suspendare a carnetului de conducere, care i-a găsit la volanul maşinii, departe de casă şi de locul de garat”, a mai adăugat deputatul PSD.