Social

Proiectul reamenajării Spitalului Bălceşti, în aşteptarea unui aviz, la Ministerul Dezvoltării

Anul trecut, în urma demersurilor primarului Constantin Aleca şi ale deputatului Cristian Buican, susţinute şi de fostul premier Ludovic Orban, s-a aprobat reînfiinţarea Spitalului Bălceşti, în vechea locaţie a unităţii sanitare.

În lunile care au urmat, s-a găsit şi o soluţie de finanţare a acestui proiect, estimat la aproximativ 6 milioane de euro. Astfel, amenajarea şi dotarea spitalului se va face prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. S-a dat deja aviz favorabil, fără observaţii, pe indicatorii tehnico-economici, dar pentru că valoarea depăşeşte pragul de 30 de milioane de lei, mai este necesar un aviz, de la Ministerul Dezvoltării. După obţinerea acestuia, Primăria Bălceşti va preda concret amplasamentul la CNI şi va începe efectiv investiţia. Primarul Constantin Aleca se aşteaptă ca primul pas concret să se parcurgă în martie, când – speră el – va fi gata proiectarea, urmând apoi – în maxim două luni – execuţia propriu-zisă.

Articole Similare

Back to top button