Diverse

”Proiectul meu cu Metafora se întinde dincolo de Liga Juniorilor Vâlceni şi dincolo de un viitor club de juniori”

Robert Sinişteanu, principalul promotor al Ligii Juniorilor Vâlceni la minifotbal, este convins că şi după ultimul sezon, Metafora ”rămâne cea mai bună echipă din ligă pe antrenarea şi creşterea jucătorilor”. ”La selecţionată am avut doar 2 jucători, însă continuăm să producem copii la cel mai înalt nivel în ligă. Acest club este special prin ceea ce face. Faptul că noi dăm jucători şi creştem proprii copii ne oferă un avantaj in faţa celorlalte echipe. Proiectul meu se întinde dincolo de Liga Juniorilor Vâlceni şi dincolo de un viitor club de juniori. Încă de pe acum Metafora prezintă în propria garnitură jucători de mare potenţial. Academia Steaua Adevărată ( ASA), academia noastră internă, este însărcinată cu producerea copiilor şi pregătirea lor pentru un mediu de fotbal puternic, de nivel înalt. Acolo ne antrenăm psihic, fizic şi tehnic copiii, pentru ca mai apoi să îi distribuim la prima echipă a Metaforei. De la Metafora, majoritatea aleg după ceva timp să se orienteze către cluburi puternice ale Ligii, LPS, Icon, Santos, cele 3 mari forţe”, a declarat tânărul Robert Sinişteanu, de la Metafora şi Academia Steaua Adevărată. ”S-au organizat mai multe competiţii interne în Liga Juniorilor Vâlceni de care eu m-am ocupat în această vară, până la începerea campionatului din septembrie. Metafora a avut rezultate destul de bune, fiind pe locul 2 la una dintre ele. Am ajuns în finală, unde am pierdut cu Icon”, a mai adăugat tânărul pasionat de fotbal, elev la Şcoala de Arte.
Cei mai promiţători jucători din grupul său sunt: Laurenţiu Manda, Eric Ticărău, Ştefan Dobrin, Teodor Chirea, Denis Rădoi, Rareş Răducu, Darius Treptureanu, Andrei Din (revenit de la Icon), Cristian Din.

Articole Similare

Back to top button