Administratie

Proiectele pentru reţelele de gaze naturale de la Bălceşti, Dăeşti şi Rm. Vâlcea se apropie de final

• Investiţiile prin PNI „Anghel Saligny” au depăşit 2 mil. euro

La mijlocul lunii februarie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a făcut un bilanţ al evoluţiei proiectelor prin P.N.I. „Anghel Saligny” care vizează introducerea alimentării cu gaze în diferite zone din ţară. În acest raport, apar şi trei localităţi din Vâlcea – Râmnicul, Dăeşti şi Bălceşti.

Cea mai mare lucrare din judeţul nostru se realizează la Bălceşti. Primarul de acolo, liberalul Constantin Aleca, a promovat în 2023 un proiect în valoare totală de 42.801.540,77 lei, din care 40.707.955,17 lei sunt asiguraţi de la bugetul de stat. La ora actuală, execuţia obiectivului „Extindere reţele inteligente de distribuţie gaze naturale în oraşul Bălceşti” înregistrează un progres de peste 63 %, iar pentru decontare s-au solicitat 1.066.409,40 lei. Lucrările au fost proiectate de Diversinst SRL şi sunt executate de aceeaşi firmă.
O investiţie similară are în derulare şi primarul George Popolan. Proiectul pentru „Înfiinţare sistem de distribuţie a gazelor naturale în comuna Dăeşti” a fost elaborat de Oltgaz Invest SRL şi este executat de Premier Energy SRL. Lucrarea este executată în proporţie de peste 45 % şi este estimată la 30,38 mil. lei, din care 29,44 mil. lei vin de la bugetul de stat.
La Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău a avut nevoie de bani doar pentru o extindere a reţelei. Proiectul său, estimat la 27,9 mil. lei, a fost întocmit de Burgaz SRL şi este pus în operă de Construcţii Silva Oaş SRL, care a ajuns cu execuţia la 80 la sută.

Articole Similare

Back to top button